Membrii Guvernului condus de prim-ministrul Florin Cîțu au depus jurământul de învestitură miercuri seara, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, după ce acesta a trecut de votul Parlamentului cu 260 de voturi ”pentru” și 186 de voturi ”împotrivă”.
Într-un prim mesaj adresat Cabinetului Cîțu, președintele Klaus Iohannis l-a îndemnat să facă treacă, să livreze ce a promis că vor livra.
”Vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare”, le-a spus Klaus Iohannis noilor miniștri.
”Oamenilor, cetățenilor români, li s-a promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi sănătatea, educația, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și obiective pe termen mai scurt – combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei românești, creșterea economică folosind înțelept fondurile europene, respectul pentru contribuabili. Și toate aceste lucruri vor fi livrate. Trebuie să fie livrate”, a completat șeful statului.
Acesta s-a angajat ca, împreună cu noul Parlament și Guvern și cu toate autoritățile statului, să ducă la îndeplinire promisiunile făcute.
”Vom face reformele, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului. Au trecut aproape doi ani în care am avut campanii electorale, alegeri. Acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis. Acum, la sfârșitul acestui ciclu, vă spun sincer: la treabă!”, a încheiat Iohannis.
Configurația guvernamentală arată după cum urmează:
Prim-ministru: Florin Cîțu (PNL)
Șeful Cancelariei Prim-ministrului: Victor Giosan (USR PLUS)
Vicepremier: Dan Barna (USR PLUS)
Vicepremier: Kelemen Hunor (UDMR)
Partidului Național Liberal i-au revenit în urma negocierilor nouă ministere:
Ministerul Apărării Naţionale: Nicolae Ciucă
Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu
Ministerul Finanțelor Publice: Alexandru Nazare
Ministerul Afacerilor Interne: Lucian Bode
Ministerul Educației: Sorin Cîmpeanu
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: Raluca Turcan
Ministerul Energiei: Virgil Popescu
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Adrian Oros
Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu
USR PLUS
Ministerul Investițiilor și proiectelor europene: Cristian Ghinea
Ministerul Transporturilor: Cătălin Drulă
Ministerul Sănătăţii: Vlad Voiculescu
Ministerul Justiției: Stelian Ion
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizăzii: Ciprian Teleman
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Claudiu Năsui
UDMR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației: Cseke Attila
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Tánczos Barna
Ministerul Tineretului și Sportului: Novak Eduard




