Ministerul Finanțelor a primit a doua tranșă de bani din PNRR, ajungând la un grad de încasare de 14% din totalul alocat 

Ministerul Finanțelor a încasat, joi, 27 octombrie, suma de 173 milioane de lei, ca urmare a îndeplinirii obiectivului de conectare a 150.000 de case de marcat la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, informează un comunicat.

„Adăugând și prima tranșă încasată în urmă cu două săptămâni, cea de 82 milioane de lei, ajungem, astăzi, să avem aproape 14% încasări din alocarea totală destinată ministerului prin programele asumate din PNRR. Vreau să îi felicit și pe colegii de la Ministerul Muncii care au încasat, alături de noi, și prima și a doua oară și sperăm că în curând să fim tot mai mulți cu vești bune despre tragerile din acest plan ambițios și necesar pentru România” , a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Prin conectarea celor 150 de mii de case de marcat, mediul de afaceri are posibilitatea deducerii din impozitul pe venit/profit a cheltuielilor ocazionate de achiziția și punerea în funcțiune a aparatelor de marcat fiscale electronice (AMEX-uri).

Conform datelor disponibile la ANAF, valoarea totală a deducerilor din impozitul întreprinderilor, aferentă achiziției aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF), este de peste 334 milioane lei.

Următoarea tranșă, în valoare de 105 miloane de euro, va fi încasată la începutul anului viitor și este condiționată de conectarea la ANAF, până la sfârșitul anului 2022, a unui număr de minim 600.000 de case de marcat.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare