Ministrul Agriculturii Adrian Oros: Negocierile privind viitoarea PAC sunt esenţiale pentru a realiza un Plan Naţional Strategic benefic fermierilor noştri

Discuțiile și negocierile privind viitoarea Politică Agricolă Comună sunt esențiale pentru a realiza un Plan Național Strategic benefic fermierilor noștri, industriei de procesare și spațiului rural, fără a neglija componenta de mediu și cea socială, a subliniat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, în cadrul unui mesaj publicat pe Facebook.

Miniștrii de resort se întâlnesc în perioada 28-29 iunie la Luxemburg în cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit, având pe agendă mai multe teme importante, între care reforma Politicii Agricole Comune, agenții de control biologic, albinele melifere, dar și situația pieței agricole.

”Am aterizat de curând la Luxemburg. Urmează două zile de negocieri decisive în cadrul Consiliului AgriFish. În această seară, vom analiza împreună cu echipa tehnică documentele rezultate din compromisul Preşedinţiei Portugheze cu Parlamentul European. Este nevoie de încheierea trialogului, de certitudini, dar şi de resurse just alocate, în condiţii realiste care să nu afecteze sustenabilitatea fermierilor. Pe agenda AgriFish sunt multe subiecte de interes pentru statele membre, însă cu siguranţă discuţiile şi negocierile privind viitoarea PAC sunt esenţiale pentru a realiza un Plan Naţional Strategic benefic fermierilor noştri, industriei de procesare şi spaţiului rural, fără a neglija componenta de mediu şi cea socială”, a menționat oficialul român.

Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la reforma Politicii Agricole Comune pentru perioada 2023-2027.

Citiți și:
Consiliul UE și PE au ajuns la un acord provizoriu privind noua Politică Agricolă Comună. Statele membre sunt invitate să prezinte până la finalul anului 2021 propunerile de planuri strategice naționale

Așadar, din ianuarie 2023 ambițiile înalte privind mediul înconjurător și clima, în armonie cu obiectivele Pactului Ecologic European, vor fi puse în aplicare. Noua Politică Agricolă Comună va asigura, în egală măsură, o distribuție mai echitabilă a sprijinului, cu precădere pentru fermele mici și mijlocii și pentru tinerii fermieri.

Pe baza unor norme simplificate la nivel european, fiecare stat membru va trebui să pregătească și să pezinte până la 31 decembrie 2021 propunerile de plan strategic pentru implementare în teren a obiectivelor acestei politici în următorii cinci ani, fiind nevoie de o aprobare din partea Comisiei Europene, însărcinată cu evaluarea rezultatelor. 

Executivul european va avea la dispoziție șase luni pentru a evalua și aproba planurile, care vor intra apoi în vigoare la începutul anului 2023.

”Sunt bucuros că am ajuns la un acord politic asupra noii Politici Agricole Comune exact la timp pentru a o pune în aplicare începând cu anul 2023. (…) Contez pe statele membre că vor elabora planuri strategice ambițioase, care să fie în concordanță cu obiectivele noastre și care să ofere instrumentele potrivite pentru a-i sprijini pe fermierii noștri în tranziția către un sistem alimentar sustenabil”, a transmis comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.

Promovarea unui mai bune performanțe de mediu pentru fermele din UE

Conservarea și consolidarea biodiversității în UE și respectarea angajamentelor Uniunii Europene asumate în cadrul Acordului de la Paris vor deveni unele dintre obiectivele Politicii Agricole Comune.

În egală măsură, Comisia Europeană va avea responsabilitatea de a verifica, atunci când evaluează planurile naționale strategice, contribuția acestora la angajamentele europene privind mediul și clima și la obiectivele strategiilor UE ”De la fermă la consumator” și cea pentru biodiversitate.

În timpul negocierilor, Parlamentul European a insistat asupra consolidării practicilor obligatorii în materie de climă și mediu, așa-numita condiționalitate, pe care fiecare fermier trebuie să o aplice pentru a obține sprijin direct.

În plus, deputații europeni au obținut ca guvernele UE să aloce cel puțin 35% din bugetul de dezvoltare rurală pentru măsuri legate de mediu și climă și, ca regulă generală, cel puțin 25% din bugetul de plăți directe pentru eco-scheme, care ar fi voluntare, dar ar crește veniturile agricultorilor.

Mai mulți bani pentru fermele mici și pentru tinerii fermieri, precum și condiții de muncă mai bune

Eurodeputații s-au asigurat că cel puțin 10% din plățile naționale directe vor fi folosite pentru a sprijini fermele mici și mijlocii.

În acest scop, statele membre ar putea folosi o plată suplimentară redistributivă sau ar putea decide să reducă progresiv plățile directe anuale către fermele mari, care primesc subvenții de peste 60.000 de euro și să le plafoneze la 100.000 de euro.

În cazul în care se introduce o astfel de schemă, guvernele naționale ar putea permite agricultorilor să deducă 50% din salariile legate de agricultură din suma totală înainte de reducere.

De asemenea, țările membre sunt îndemnate să folosească cel puțin 3% din alocarea PAC pentru a sprijini tinerii fermieri, finanțe ce ar putea veni din fondurile pentru dezvoltare rurală.

În urma negocierilor inter-instituționale, s-a convenit crearea unui mecanism care să conecteze, până cel târziu în 2025, inspectorii naționali de muncă cu agențiile de plată PAC pentru a sancționa încălcările normelor UE privind munca.

Sprijinirea agricultorilor pentru a face față riscurilor și crizelor

De-a lungul negocierilor, Parlamentul a insistat asupra unor măsuri suplimentare pentru a-i ajuta pe agricultori să facă față riscurilor și eventualelor crize viitoare.

Ei au introdus măsuri pentru a se asigura că piața va fi mai transparentă și mai bine pregătită pentru potențiale turbulențe și că practicile care vizează standarde mai înalte de mediu, sănătate animală sau bunăstare a animalelor vor fi exceptate de la normele de concurență.

Rezerva de criză existentă, care vine în sprijinul fermierilor în cazul instabilității prețurilor sau a pieței, va fi transformată dintr-un instrument ad-hoc într-unul permanent, cu un buget adecvat.

Mai multă transparență pentru a proteja fondurile UE și sancțiuni mai mari în cazul încălcărilor repetate

Parlamentul European a insistat asupra unei mai mari transparențe în ceea ce privește beneficiarii finali ai subvențiilor UE și s-au asigurat că statele membre vor avea acces la instrumentul UE de extragere a datelor pentru a evita eludarea normelor UE și pentru a proteja în mod corespunzător fondurile UE.

Instituția s-a asigurat, de asemenea, că cei care nu respectă în mod repetat cerințele UE (de exemplu, în ceea ce privește mediul și bunăstarea animalelor), se vor confrunta cu sancțiuni sporite.

Astfel, fermierii ar putea fi sancționați cu până la 10% din valoarea subvențiilor în cazul în care se observă abateri repetate de la prevederile UE,  (față de 5% în prezent).

Acordul provizoriu convenit vineri trebuie să fie definitivat din punct de vedere tehnic și juridic.

Pentru a putea intra în vigoare, acesta trebuie să treacă de aprobarea Parlamentului, mai întâi de votul membrilor Comisiei pentru agricultură și apoi de votul plenului reunit, și de cea a Consiliului Uniunii Europene.

Următoarea reuniune a miniștrilor agriculturii din UE sub Consiliul Agricultură și Pescuit, va avea loc în perioada 28-29 iunie.

Noile norme ale politicii agricole a UE ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2023.

Ultima reformă a Politicii Agricole Comune a UE, stabilită în 1962, datează din 2013. Normele PAC 2013-2020 au expirat la 31 decembrie 2020, dar au fost prelungite și înlocuite de norme tranzitorii, până la sfârșitul anului 2022.

PAC reprezintă aproape o treime (31,95 % sau 386,6 miliarde de euro) din Cadrul Financiar Multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (1 210 miliarde de euro). Bugetul PAC sprijină aproximativ 7 milioane de ferme la nivel european.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare