Ministrul Finanțelor i-a prezentat comisarului european pentru economie măsurile bugetare ale Guvernului pentru asigurarea sustenabilității finanțelor publice

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a avut marți o întrevedere cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, căruia i-a prezentat măsurile bugetare ale Guvernului României în contextul asigurării sustenabilității finanțelor publice și propuneri privind modernizarea politicii de impozitare.

Conform unui comunicat al ministerului, întrevederea a avut loc în contextul primei reuniuni a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), desfășurate sub președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, ministrul român a subliniat respectarea angajamentului de adoptare în timp util a bugetului pentru anul 2022, forma acestuia reușind să evite retragerea prematură a sprijinului bugetar pentru atenuarea efectelor crizei pandemice și să creeze spațiu fiscal, în același timp.

În egală măsură, Adrian Câciu a pledat pentru atingerea unui echilibru între menținerea angajamentului țării noastre de revenire în limitele Pactului de Stabilitate și Creștere în anul 2024 și realizarea graduală a consolidării fiscale, ținând cont de nevoile ridicate de investiții publice.

Cu privire la măsurile pentru susținerea investițiilor, ministrul român a menționat că, ”și în condițiile ajustării cheltuielilor totale, s-a asigurat majorarea semnificativă a cheltuielilor de investiții, cu peste 1pp, până la un nivel de 6,7% din PIB, în special prin utilizarea fondurilor externe nerambursabile puse la dispoziție de Uniunea Europeană”.

Un alt aspect important pe agenda reuniunii dintre ministrul Adrian Câciu și comisarul Paolo Gentiloni a vizat politicile în domeniul impozitării.

Ministrul român a reiterat prioritatea Guvernului privind reducerea deficitului de TVA și de a combate evaziunea fiscală prin mecanisme puse la dispoziție atât de legislația națională, cât și de cea europeană. Astfel, în cadrul întâlnirii avute a fost prezentat mecanismul facturii electronice B2B pentru produsele cu risc fiscal ridicat, precum și sistemul E-Transport stabilite prin OUG 130/2021.

În pachetul de toamnă al semestrului european, Comisia Europeană atrăgea atenția că România va trebui să-și modifice politica fiscal-bugetară pentru a-și atinge țintele pentru ieșirea din Procedura de Deficit Excesiv (PDE) în următorii trei ani.

Să nu uităm că statele membre au solicitat ca, din 2022, să se revină la esența Semestrului European și, din 2023, dezactivarea derogării din Pactul de Stabilitate și Creștere, modificări apărute în contextul pandemiei și al coordonării cu Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR).

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare