Mircea Geoană dă asigurări că ”niciun simulacru de referendum” nu va opri NATO să sprijine Ucraina ”atât timp cât este nevoie”: Războiul rus este dus împotriva unei lumi guvernate de reguli

Țările aliate vor continua să sprijine Ucraina ” atât timp cât este nevoie” și nu vor fi descurajate de ”niciun simulacru de referendum”, a dat asigurări secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a avut o intervenție în deschiderea Forumului Economic România – SUA: ”De la securitate la prosperitate”.

”Vom continua să susţinem Ucraina atât timp cât este nevoie, vom continua să susţinem Ucraina în lupta dreaptă şi eroică pentru libertate, independenţă şi dreptul inalienabil de a-şi alege propriul drum. Niciun simulacru de referendum, nicio maşinărie de propagandă, nicio prezenţă militară, nicio retorică iresponsabilă nu ne va descuraja lupta noastră”, a arătat oficialul, potrivit Agerpres

Mircea Geoană a completat că ”războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, care este nevinovată, este unul dus împotriva valorilor noastre, ale unei lumi guvernate de reguli, nu de <<legea junglei>>”.

”Nu doar naţiunile noastre aliate trebuie să fie îngrijorate de precedentul periculos al acestui război ilegal şi barbar, ci toată lumea. Acesta este un test legat de modul în care va arăta lumea viitorului”, a subliniat secretarul general adjunct al NATO.

Conform acestuia, războiul declanșat de Rusia a schimbat ”centrul de greutate al Europei”, acesta mutându-se acum către Est.

”Fără îndoială, putem spune că România şi întregul Flanc Estic (…) sunt mai relevante strategic decât oricând”, a subliniat Geoană.

Într-un gest de disperare venit pe fondul pierderilor înregistrate de forțele ruse în Ucraina, Vladimir Putin a anunțat săptămâna trecută o mobilizare militară parțială și organizarea unor referendumuri în teritoriile ocupate, al căror proces s-a încheiat marți și care va fi urmat, cel mai probabil de un anunț oficial de anexare a acelor zone ucrainene la Rusia, o duplicare a scenariului Crimeea, din 2014.

Așa-numitele referendumuri au provocat deja un val de respingere din partea Occidentului, NATO, SUA și ONU denunțând organizarea lor, în vreme ce China –  stat care și-a manifestat până acum rezervele de a avea poziții ferme față de războiul rus – a cerut ca integritatea teritorială a Ucrainei să fie respectată.

Mai mult, Uniunea Europeană, prin vocea purtătorului de cuvânt al Înaltului său Reprezentat pentru afaceri externe și politică de securitate, a anunțat deja că îi va sancționa pe organizatorii acestor așa-zise consultări ale populației, călcând astfel pe urmele Regatului Unit.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare