Dacă discutăm despre viitorul Europei, trebuie să vorbim despre viitorul comunităților locale, a semnalat Nicolaie Moldovan, City Manager al orașului Alba Iulia, în cadrul dialogului local care a avut loc astăzi privind rolul digitalizării și al noilor tehnologii în dezvoltarea oportunităților de conectivitate și smart city în Uniunea Europeană, la nivel local și regional.
Vorbind despre transportul public din orașul Cetății Alba Carolina, Moldovan a ținut să precizeze că este ”unul dintre cele mai bune sisteme din țară”.
Acesta a ținut să amintească și de proiectele viitoare pe care orașul Alba Iulia le are sau pe care urmează să le implementeze.
”Suntem în situația în care tinerii din echipa de scriere de proiecte au contribuit la pregătirea și depunerea spre finanțare a unor proiecte. Vom semna un contract pentru achiziționarea de 13 <<autobuze verzi>>. Am depus in luna ianuarie 3 proiecte de finanțare. Vom introduce bandă dedicată pentru autobuz, pistă pentru bicicliști, senzori de măsurare a traficului, de calitate a aerului”, a exemplificat city managerul orașului.
Dezbaterea care a avut loc miercuri face parte din seria de evenimente organizate sub egida noii inițiative CoR – Future of Europe – și a avut loc și în contextul în care România va găzdui, în perioada 14-15 martie 2019 la București, Summit-ul Autorităților Locale și Regionale din Uniunea Europeană, evenimentul având loc în contextul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Acest dialog local se înscrie, totodată, și în rândul campaniei de conștientizare privind alegerile europene din 23-26 mai 2019 (www.dedataastavotez.eu), ce vor avea loc la 40 de ani distanță de la primele alegeri directe pentru Parlamentul European.




