Nicușor Dan a anulat recepția de Ziua Europei, la care urma să fie prezentă și președinta Parlamentului European, pe fondul demiterii Guvernului și crizei politice

Președintele Nicușor Dan a anulat recepția de Ziua Europei din 9 mai la care trebuia să participe și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Administrația Prezidențială organizează, în perioada 5-9 mai, la inițiativa președintelui, o serie de evenimente în cadrul proiectului „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”. Acesta era programat să culmineze chiar de Ziua Europei cu un eveniment comun în prezența șefului statului și a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola.

Decizia de anulare a recepției a fost luată în considerarea contextului politic actual și a evoluțiilor recente, respectiv după ce Parlamentul României a votat marți în favoarea moțiunii de cenzură inițiate de PSD și AUR împotriva guvernului condus de președintele PNL Ilie Bolojan.

Drept urmare, președintele Nicușor Dan a anunțat că va demara consultări informale cu liderii partidelor, urmate de consultări formale cu formațiunile politice și asigurat că situația, deși dificilă, nu pune în pericol direcția strategică pro-occidentală a României.

Șeful statului a exclus scenariul unor alegeri anticipate și a insistat că țara va avea un nou guvern pro-occidental.

El a evidențiat existența unui acord larg între partidele pro-occidentale asupra principalelor direcții strategice, menționând că există consens „pe aderarea la OCDE, pe execuția bugetului din 2026, pe direcția pro-occidentală, pe SAFE și PNRR”.

„Vom avea un nou guvern într-un termen rezonabil. Exclud, deci, scenariul alegerilor anticipate. Și subliniez: la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental. Cu calm vom trece prin asta”, a conchis Nicușor Dan.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare