Nicușor Dan își anunță participarea la summitul B9 de la Vilnius. Formatul “București 9” al aliaților de pe flancul estic al NATO este o inițiativă comună România – Polonia

Președintele Nicuşor Dan a anunțat că va participa luni la summitul formatului “București 9”, care se va desfășura în capitala Lituaniei, Vilnius, precizând că va discuta în prealabil cu ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, despre poziția României în cadrul reuniunii.

“Mergem la Vilnius luni, după cum știți este summitul B9, după care o să fie summitul NATO, o să fie și Consiliul European, probabil Chișinău în luna iunie”, a declarat Nicușor Dan, vineri, într-o scurtă discuție matinală cu jurnaliștii, în fața casei unde locuiește.

El a menționat că urmează să aibă o întâlnire cu ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, pentru a discuta despre participarea României la summitul B9.

“Nu știu dacă voi reuși să mă văd cu domnul ministru al apărării azi, dacă nu, o să-l rog să ne întâlnim mâine. Vilniusul este o chestiune de politică externă și este o chestiune de politică de securitate și vreau să știu pe unde suntem”, a explicat șeful statului.

Formatul Bucureşti 9 (B9) este o iniţiativă româno-poloneză dedicată aspectelor de securitate specifice flancului estic al NATO care reuneşte statele aliate din această zonă. A fost lansat în 2015, la Bucureşti, la iniţiativa comună a preşedinţilor României, Klaus Iohannis, şi Poloniei, Andrzej Duda, ca răspuns la deteriorarea situaţiei de securitate în urma anexării ilegale a Crimeii de către Rusia și a tentativelor de destabilizare a Ucrainei

Formatul “București 9” reunește România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Ungaria și a devenit o tradiție ca liderii acestor țări să se întrunească înainte de summit-urile Alianței Nord-Atlantice pentru a seta obiective comune ale flancului estic al Alianței. La summitul de anul trecut de la Riga au participat pentru prima dată Suedia și Finlanda, în calitate de țări invitate, ca urmare a aderării lor la NATO.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare