Corespondență din Bruxelles

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la finalul reuniunii Consiliului European că executivul european a propus alocarea a 30 de miliarde de euro pentru optimizarea rețelelor energetice la nivelul Uniunii.
Șeful statului a făcut aceste precizări după ce liderii europeni au discutat despre evoluția prețurilor la energie și soluțiile pentru reducerea acestora.
„Pe chestiunile de investiții, parte din care se reflectă în cost, parte din cost este circulația energiei pe rețele și aici, din nou, în acest interval de la ultimul Consiliu până azi, Comisia Europeană a venit cu o propunere și cu o sumă de bani, 30 de miliarde de euro, care să fie investite pe suprafața Europei în rețele, în optimizarea rețelelor și în interconexiuni între țări, astfel încât să ne apropiem tot mai mult de o piață europeană”, a declarat Nicușor Dan.
El a explicat că dezbaterile s-au concentrat atât pe investițiile necesare pentru scăderea costurilor, cât și pe mecanismele de formare a prețului energiei.
Comisia Europeană va lansa un „stimulent pentru investiții” în valoare de 30 de miliarde de euro, finanțat din cotele provenite din sistemul UE de stabilire a prețului carbonului, pentru a ajuta statele membre să-și finanțeze eforturile de decarbonizare, a declarat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, la finalul reuniunii de primăvară a Consiliului European.
Sistemul de comercializare a cotelor de emisii — care obligă poluatorii să cumpere cote pentru emisiile lor care contribuie la încălzirea globală — a făcut obiectul unor dezbateri între țările membre, unele dintre ele acuzându-l de creșterea facturilor la energie, în timp ce altele îl apără ca fiind piatra de temelie a tranziției ecologice a UE.
Propunerea lui von der Leyen — de a utiliza 400 de milioane de astfel de permise pentru a finanța un fond de 30 de miliarde de euro — pare să găsească un echilibru, redirecționând veniturile din sistem fără a-l lipsi de beneficiile sale climatice.
„Elementele cheie sunt rapiditatea și solidaritatea. Rapiditatea înseamnă primul venit, primul servit. Solidaritatea [înseamnă] că statele cu venituri mai mici vor avea acces garantat la acest important sprijin financiar”, a spus von der Leyen.
Acesta va oferi „sprijinul financiar atât de necesar pentru industria noastră”, a adăugat ea.
Având în vedere că conflictul din Orientul Mijlociu a avut un impact imediat asupra prețurilor la energie, Consiliul European a subliniat necesitatea unui răspuns coordonat. În acest context, liderii UE au solicitat:
- un set de măsuri temporare specifice pentru a face față recentelor creșteri de prețuri,
- o propunere a Comisiei privind acțiuni concrete pentru reducerea prețurilor la energie electrică și pentru a face față volatilității excesive pe termen scurt,
- ca Comisia și statele membre să colaboreze în vederea adoptării unor măsuri naționale temporare și specifice pentru a atenua impactul combustibililor asupra costurilor de producere a energiei electrice,
- o revizuire a sistemului de comercializare a cotelor de emisii (ETS) și un acord privind pachetul european privind rețelele.
Președintele Nicușor Dan, premierul italian Giorgia Meloni, premierul polon Donald Tusk și liderii alte șapte state membre ale Uniunii Europene au transmis joi, în ajunul summitului UE de la Bruxelles, o scrisoare către președinții Consiliului European și Comisiei Europene în care au avertizat că Uniunea Europeană se află într-un „moment critic” și au cerut revizuirea urgentă a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).
El a abordat în conferința de presă de la finalul summitului și subiectul solicitării de către zece țări UE, printre care și România, de revizuire a mecanismului ETS.
„O dezbatere care, cum am spus, va continua. Și discuția pe emisiile de carbon, pe certificatele de emisii de carbon, așa-numitul ETS, pe de o parte, disponibilitatea ca excepțiile, zonele industriale care să fie exceptate de la necesitatea de a cumpăra certificate de emisii să fie lărgite, această sferă să fie lărgită, din nou, o disponibilitate din partea Comisiei în procesul de revizuire a acestui mecanism ETS, fie cum au propus în scrisoarea pe care am făcut-o publică azi zece țări, inițiatoare fiind Austria, fie Comisia să emită un număr de certificate și astfel prețul certificatului să scadă și componenta de emisii de carbon din prețul de energie să scadă, fie ca țintele, perioadele, momentul în timp la care noi ne asumăm niște ținte de emisii de carbon să fie prelungite și în felul acesta, din nou, valoarea certificatului să scadă. Deci, toată această discuție pe mecanismul de preț în energie va fi reluată la Consiliul viitor din iunie”, a explicat șeful statului.
„Putem reuși tranziția verde doar dacă baza noastră industrială rămâne puternică”, se arată în documentul citat de CaleaEuropeană.ro.
În acest context, aceștia au atras atenția asupra impactului creșterii prețurilor la energie și al inflației asupra industriei, precum și asupra limitărilor actuale ale soluțiilor de decarbonizare, în special pentru sectoarele greu de decarbonizat.
„Astăzi constatăm că traiectoria prevăzută de Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) până în 2034 este prea abruptă și excesiv de ambițioasă”, au avertizat semnatarii, adăugând că actualul cadru, combinat cu eliminarea treptată a alocărilor gratuite, „a devenit un risc existențial pentru numeroase sectoare industriale strategice europene”.
În acest sens, liderii au cerut o revizuire amplă a ETS, care să reducă impactul asupra prețurilor la energie și volatilitatea prețului carbonului.
De asemenea, aceștia au solicitat extinderea alocărilor gratuite din cadrul ETS 1 după 2034 și o eliminare treptată mai lentă a acestora începând cu 2028, pentru a evita presiuni excesive asupra industriei.




