O aeronavă a Forţelor Aeriene Române a acționat cu 10.000 de litri de apă pentru stingerea incendiilor din Macedonia de Nord

O aeronavă C-27 J Spartan, aflată în dotarea Forţelor Aeriene Române, a efectuat, sâmbătă, două misiuni într-o regiune puternic afectată de incendii de vegetaţie din Macedonia de Nord, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) într-o postare pe Facebook.

Aeronava a acţionat cu 10.000 de litri de apă în zona respectivă, aflată la 100 km est de Skopje, menționează sursa citată.

 

O aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum și o aeronavă C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, din dotarea Forțelor Aeriene Române au decolat sâmbătă din Baza 90 Transport Aerian, cu destinația Skopje, Macedonia de Nord, pentru a acționa în sprijinul forțelor de intervenție din această țară, afectată de incendiile de pădure manifestate în ultimele zile.

Aeronavele sunt deservite de aproximativ 15 de militari – piloți, personal navigant și personal auxiliar.

Pentru aeronavele Forțelor Aeriene Române este a doua misiune internațională de acest tip, prima având loc în luna iulie a anului 2018, în Grecia. 

Aeronava C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, care poate transporta 6.000 de litri de apă (șase containere) la fiecare trecere, a acționat, din 2017 și până în prezent, și pentru stingerea a două incendii de pădure din țara noastră  – unul în zona localității Șvinița, din județul Mehedinți, și cel de-al doilea  în zona Buceș, munții Vulcan, la limita dintre județele Alba și Hunedoara.

Această acțiune de sprijin și de solidaritate în fața dezastrelor naturale nu este singulară, România a trimis vineri noaptea, spre Grecia, un ajutor  format din 108 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 autocamion, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă).

Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene coordonează răspunsul la dezastrele naturale și provocate de om la nivelul UE, permițând acordarea asistenței coordonate, eficace și rapide în sprijinul populațiilor afectate.

Capacitatea europeană de răspuns în situații de urgență este realizată prin punerea în comun, în mod voluntar, a resurselor alocate în prealabil de statele membre, în vederea desfășurării imediate în interiorul sau în afara UE.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență este nucleul operațional al mecanismului de protecție civilă: este activ non-stop și coordonează eforturile UE de răspuns în caz de dezastre.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare