Pactul Verde European: UE convine să crească absorbția de carbon prin utilizarea terenurilor, silvicultură și agricultură

Comisia Europeană salută acordul provizoriu asupra Regulamentului privind utilizarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura (LULUCF), la care au ajuns aseară târziu Parlamentul European și Consiliul, pentru a crește obiectivul UE privind absorbția netă de carbon de către rezervoarele naturale la 310 milioane de tone de CO2 echivalent până în 2030. Acest acord stabilește obiective ambițioase și echitabile pentru fiecare stat membru în vederea inversării tendinței de scădere a rezervoarelor de carbon din UE.

Acest acord reprezintă o nouă etapă în adoptarea pachetului legislativ “Fit for 55″ al Comisiei pentru a realiza ambițiile climatice ale UE în cadrul „Pactului verde european”, după acordurile recente de a pune capăt vânzării de mașini noi care emit CO2 în Europa până în 2035 și de a crește obiectivele naționale de reducere a emisiilor în sectoarele transporturilor, clădirilor, deșeurilor și agriculturii. În contextul în care COP27 este în curs de desfășurare, iar la orizont se află COP15 privind biodiversitatea, acordul de astăzi demonstrează că UE îmbină obiectivele ambițioase cu acțiunea. De asemenea, acesta demonstrează încă o dată că UE nu își încetinește tranziția ecologică în fața invaziei Rusiei în Ucraina, ci își accelerează eforturile pentru a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Statele membre vor fi responsabile de îngrijirea și extinderea rezervoarelor de carbon pentru a îndeplini noul obiectiv al UE. Statele membre au la îndemână numeroase măsuri pentru a-și îmbunătăți gestionarea terenurilor, inclusiv gestionarea durabilă a pădurilor sau reumectarea turbăriilor și ar trebui să își actualizeze planurile strategice din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) pentru a reflecta ambiția mai mare pentru sectorul funciar. Fondurile UE, cum ar fi programul LIFE, oferă sprijin financiar pentru acțiuni climatice în agricultură și silvicultură.

Acordul simplifică normele existente și îmbunătățește calitatea monitorizării, a raportării și a verificării emisiilor și a absorbțiilor, utilizând o monitorizare mai exactă și mai precisă a datelor, cum ar fi datele geografice și teledetecția. În perioada 2021-2025, obiectivele rămân strâns aliniate la actualul regulament LULUCF, cu așa-numitul angajament ” no-debit” de menținere a nivelurilor actuale ale rezervoarelor de carbon. Într-o a doua etapă, din 2026 până în 2030, obiectivul de eliminare netă al UE va crește până la -310 Mt de CO2 echivalent, ceea ce va aduce Uniunea pe calea spre neutralitatea climatică în 2050. Fiecare stat membru va contribui cu o cotă echitabilă, obiectivul fiind distribuit între ele în funcție de nivelurile recente de absorbție sau de emisii și de potențialul de a crește în continuare absorbția.

Acordul provizoriu de astăzi necesită acum adoptarea formală de către Parlament și Consiliu. Odată ce acest proces va fi finalizat, noua legislație va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra în vigoare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare