Economia Uniunii Europene a intrat într-o etapă mult mai dificilă, după o primă jumătate a anului bună, ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ce afectează cererea pe piața globală și consolidează presiunea inflaționistă la nivel mondial, relevă previziunile economice de toamnă ale Comisiei Europene.
De altfel, Uniunea Europeană se numără prin economiile avansate cele mai expuse la aceste tendințe cauzare de conflictul rus, ca urmare a proximității sale geografice și a dependenței mari de importurile de gaze din Rusia.
Criza energetică erodează puterea de cumpărare a gospodăriilor și pune presiune pe sectorul de producție, astfel că sentimentul economic a înregistrat o creștere dramatică.
Deși creșterea economică pentru 2022 este mai bună decât se preconiza anterior, perspectivele pentru 2023 sunt semnificativ mai slabe când vine vorba de creștere și mai ridicate atunci când vorbim de inflație, comparativ cu estimările din primăvară.
În cazul României, după un an 2022 robust, a cărui creștere economică este apreciată la 5,8%, Comisia Europeană anticipează că economia țării noastre ar urma să încetinească până la un avans de aproximativ 2% în următorii ani, creșterea economică fiind estimată la 1,8% în 2023 și la 2,2% în 2024. Cauzele principale ale acestei dinamici sunt inflația foarte mare, condițiile financiare mai stricte și consecințele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Astfel, instituția europeană se așteaptă ca inflația să atingă vârful la finalul acestui an, cu un prag de 11,8%, menținându-se ridicată și anul viitor, pentru a în 2024 să se încadreze pe o pantă descendentă, ajungând la 6,8%.
Rata șomajului în țara noastră va oscila în jurul valorilor de 5-6%. Pentru acest an, Comisia Europeană estimează că șomajul va fi de 5,4%, cu o creștere până la 5,8% în 2023, urmând ca în 2024 să revină la valorile din 2022.
Deficitul public general ar urma să scadă treptat până la 4,8% în 2024, de la 6,5% în 2022 și 5% în 2023, fapt datorat unor venituri solide și unei scăderi a cheltuielilor curente ca pondere din PIB, în principal pe fondul unei creșteri ridicate a PIB-ului nominal.
Ponderea datoriei în PIB ar urma să se situeze la 47,6% în 2024, după ușoare fluctuații în sus în 2022 (47,9%) și după o sensibilă scădere în 2023 (47,3%).
Aceste tendințe economice din România sunt observate și la nivelul economiei din UE.
Creșterea economică se va contracta semnificativ la începutul anului
Creșterea reală a PIB-ului în UE a înregistrat o surpriză pozitivă în prima jumătate a anului 2022, deoarece consumatorii au reluat în forță cheltuielile, în special în domeniul serviciilor, ca urmare a relaxării măsurilor de limitare a COVID-19. Expansiunea a continuat în trimestrul al treilea, deși într-un ritm considerabil mai slab.
Pe fondul unei incertitudini ridicate, se preconizează că presiunile ridicate asupra prețurilor la energie, erodarea puterii de cumpărare a gospodăriilor, un mediu extern mai slab și condiții de finanțare mai stricte vor înclina UE, zona euro și majoritatea statelor membre spre recesiune în ultimul trimestru al anului. Cu toate acestea, impulsul puternic din 2021 și creșterea puternică din prima jumătate a anului ar trebui să ridice creșterea PIB-ului real în 2022 în ansamblu la 3,3% în UE (3,2% în zona euro) – cu mult peste nivelul de 2,7% prevăzut în previziunile intermediare de vară.
Pe măsură ce inflația continuă să taie din veniturile disponibile ale gospodăriilor, contracția activității economice ar trebui să continue în primul trimestru din 2023. Se așteaptă ca în primăvară să revină creșterea economică în Europa, pe măsură ce inflația își relaxează treptat influența asupra economiei. Cu toate acestea, având în vedere că vânturile puternice din față continuă să frâneze cererea, activitatea economică va fi moderată, iar creșterea PIB-ului va ajunge la 0,3 % în 2023 pe ansamblul UE și al zonei euro.
Până în 2024, se preconizează că creșterea economică își va recăpăta progresiv tracțiunea, ajungând la o medie de 1,6 % în UE și de 1,5 % în zona euro.
Inflația urmează să atingă un vârf înainte de a se diminua treptat
Comisia Europeană preconizează că valorile peste așteptări ale inflației pe parcursul primelor zece luni ale anului 2022 și extinderea presiunilor asupra prețurilor vor muta vârful inflației la sfârșitul anului și vor ridica proiecția privind rata anuală a inflației la 9,3% în UE și la 8,5% în zona euro. Se preconizează că inflația va scădea în 2023, dar va rămâne la un nivel ridicat de 7,0% în UE și de 6,1% în zona euro, înainte de a se tempera în 2024 la 3,0% și, respectiv, 2,6%.
Comparativ cu previziunile intermediare de vară, aceasta reprezintă o revizuire în creștere cu aproape un punct procentual pentru 2022 și cu peste două puncte procentuale în 2023. Revizuirile reflectă, în principal, prețuri cu ridicata semnificativ mai mari la gaze și energie electrică, care exercită presiuni asupra prețurilor cu amănuntul la energie, precum și asupra majorității bunurilor și serviciilor din coșul de consum.
Cea mai puternică piață a forței de muncă din ultimele decenii va rămâne rezilientă
În pofida mediului dificil, piața muncii a continuat să aibă performanțe solide, ocuparea forței de muncă și participarea la muncă fiind la cel mai ridicat nivel, iar șomajul la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Expansiunea economică viguroasă a atras un număr net suplimentar de două milioane de persoane pe piața forței de muncă în prima jumătate a anului 2022, ridicând numărul de persoane angajate în UE la un maxim istoric de 213,4 milioane. Rata șomajului a rămas la un nivel minim record de 6,0% în septembrie.
Se așteaptă ca piețele forței de muncă să reacționeze cu întârziere la încetinirea activității economice, dar să rămână rezistente. Se preconizează o creștere a ocupării forței de muncă în UE de 1,8% în 2022, înainte de a se opri în 2023 și de a crește moderat până la 0,4% în 2024.
Ratele șomajului în UE sunt estimate la 6,2% în 2022, 6,5% în 2023 și 6,4% în 2024.
Creșterea economică moderată, inflația ridicată și măsurile de susținere a energiei apasă asupra deficitelor
Creșterea nominală puternică din primele trei trimestre ale anului și eliminarea treptată a sprijinului legat de pandemie au determinat o nouă reducere a deficitelor publice în 2022, în pofida noilor măsuri adoptate pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la energie asupra gospodăriilor și firmelor. După ce a scăzut la 4,6% din PIB în 2021 (5,1% în zona euro), se preconizează că deficitul în UE va continua să scadă în acest an până la 3,4% din PIB (3,5% în zona euro).
Cu toate acestea, în 2023, deficitul public agregat ar urma să crească din nou ușor (la 3,6% în UE și la 3,7% în zona euro), pe măsură ce activitatea economică slăbește, cheltuielile cu dobânzile cresc, iar guvernele prelungesc sau introduc noi măsuri pentru a atenua impactul prețurilor ridicate ale energiei. Retragerea planificată a acestora în cursul anului 2023 și reluarea creșterii economice ar trebui să reducă ulterior presiunea asupra fondurilor publice. Prin urmare, se preconizează un deficit de 3,2% din PIB în UE și de 3,3% în zona euro în 2024.
Pe parcursul orizontului de prognoză, se preconizează o nouă reducere a ponderii datoriei în PIB în UE, de la 89,4% din PIB în 2021 la 84,1% din PIB în 2024 (și de la 97,1% la 91,4% în zona euro).
Un nivel excepțional de incertitudine
Perspectivele economice rămân înconjurate de un nivelexcepțional de incertitudine, deoarece războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă, iar potențialul de perturbări economice suplimentare este departe de a fi epuizat.
Cea mai mare amenințare provine din evoluțiile nefavorabile de pe piața gazelor și din riscul de penurie, în special în iarna 2023-24. Dincolo de aprovizionarea cu gaze, UE rămâne expusă în mod direct și indirect la noi șocuri pe alte piețe de mărfuri, reverberate de tensiunile geopolitice.
Inflația de lungă durată și eventualele ajustări dezordonate pe piețele financiare mondiale la noul mediu de rate ridicate ale dobânzii rămân, de asemenea, factori de risc importanți. Ambele sunt amplificate de potențialul de neconcordanță între obiectivele politicii fiscale și cele ale politicii monetare.
