Partidul Socialiștilor Europeni solicită guvernelor statelor membre să ratifice fără întârziere decizia privind sistemul de resurse proprii ale UE, se arată în postarea PES pe pagina de Facebook.
„Statele membre au nevoie urgentă de fonduri, așa că este timpul ca guvernele naționale să ratifice fără întârziere decizia privind resursele proprii”, transmit socialiștii europeni.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom, adoptată la Bruxelles, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) este pilonul principal al Planului Next Generation EU și are alocat un buget total de 672,5 miliarde euro, din care 30,5 miliarde de euro îi revin României.
Pentru utilizarea instrumentului de finanțare MRR fiecare stat membru al UE trebuie să elaboreze propriul Plan de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care își stabilește domeniile prioritare de investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență. Planul de Redresare și Reziliență pe care România îl elaborează acum se constituie într-un Document Strategic ce stabilește prioritățile investiționale și reformele necesare pentru redresare și creștere sustenabilă, corelate tranziției verzi și digitale avute în vedere de Comisia Europeană.
“Prin această decizie, Comisia creşte temporar plafonul de resurse proprii de la 1,20% la 1,40% din Venitul Naţional Brut (VNB), utilizând astfel spaţiul creat între acest plafon şi cel de plăţi (spaţiul intitulat garanţii/headroom) pentru operaţiuni de împrumut (Next Generation EU)”, menţiona Ministerul Finanţelor la data de 3 februarie într-un comunicat.
Noua decizie privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (2020/2053) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, însă prevederile sale se aplică numai după ratificarea sa de către toate statele membre şi sunt direct aplicabile statelor membre, fără a mai fi necesară transpunerea lor în legislaţia naţională.
După ratificarea noii decizii, Comisia Europeană va recalcula contribuţiile statelor membre pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 şi data intrării în vigoare.
Aprobarea de către Guvern şi ratificarea de către Parlament a Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene sunt condiţii necesare pentru operaţionalizarea PNRR şi obţinerea sumelor pentru prefinanţare. Comisia Europeană va putea acorda prefinanţările doar după aprobarea în parlamentele tuturor statelor membre a deciziilor pentru resurse proprii. Aşadar, am solicitat utilizarea procedurii de urgenţă în Parlament pentru adoptarea acestei decizii.




