Connect with us

ALEGERI GERMANIA 2013

Ce concesii a făcut Angela Merkel pentru acordul de coaliţie cu social-democraţi

Published

on

Angela Merkel bundeskanzlerin.deCancelarul german, Angela Merkel, a ajuns la un acord, miercuri, cu Partidul Social-Democrat (SPD) pentru formarea unui Guvern comun, la două luni de la victoria sa fără majoritate absolută în alegerile legislative, au anunţat surse apropiate negocierilor pentru AFP, relatează Gandul.info.

Acest acord între conservatori (CDU/CSU) şi SPD a fost confirmat ulterior de un grup extins de 75 de negociatori ai celor trei partide reunite. Acesta urmează să fie aprobat de militanţii Partidului Social-Democrat în cadrul unui referendum care va începe în decembrie şi al cărui rezultat este incert.

În cursul nopţii, surse apropiate partidelor au declarat că CDU a acceptat crearea unui salariu minim în Germania de 8,50 de euro pe oră începând din 2015, dar că acesta se va aplica în toate domeniile începând din 2017. Numeroase detalii rămân însă de clarificat.

Partidul Social-Demcorat (SPD) a obţinut adoptarea acestei măsuri reprezentative pentru programul său electoral, o condiţie necesară pentru orice acord de coaliţie.

Acest salariu minim va fi o premieră pentru Germania, o ţară care până în prezent se baza pe partenerii sociali pentru a rezolva problemele salariale.

Sursa: Gandul.info

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI GERMANIA 2013

Angela Merkel pledează pentru “dreptate socială”, prezentând conceptul “economiei sociale de piaţă”

Published

on

merkelCancelarul Germaniei, Angela Merkel, a prezentat, miercuri, proiectele Guvernului său, acordând prioritate principiului “dreptăţii sociale”, în special prin îmbunătăţirea sistemului pensiilor şi prin introducerea salariului minim pe economie, elemente menite să consolideze statul asistenţial.

Într-un discurs de aproximativ o oră rostit în Parlament, cancelarul a prezentat priorităţile celui de-al treilea guvern pe care îl va conduce, rezultatul coaliţiei Uniunii Creştin-Democrate cu social-democraţii, notează Mediafax.

Noul Guvern va pune oamenii în centrul acţiunilor sale“, a afirmat Merkel, conform AFP, enumerând proiecte precum reforma pensiilor, introducerea salariului minim, dubla naţionalitate, ameliorarea sistemului energetic.

Cancelarul conservator a făcut referire de mai multe ori la conceptul “economiei sociale de piaţă”, care îmbină libertatea antreprenorială cu elemente ale unui stat asistenţial puternic.

Reforma sistemului pensiilor va costa 60 de miliarde de euro până în anul 2025, însă Merkel a oferit argumente care ţin de “umanitate”.

“Umanitatea unei societăţi se manifestă în modul în care sunt trataţi cei mai slabi, vârstnicii şi bolnavii”, a subliniat Merkel.

Continue Reading

ALEGERI GERMANIA 2013

Wolfgang Schaeuble: Economia Germaniei are nevoie de imigranți români

Published

on

w.schaeubleMinistrul german de finanțe, Wolfgang Schaeuble, a încercat să tempereze temerile legate de un posibil aflux masiv de imigranți români și bulgari către Germania și consideră că țara sa a beneficiat de pe urma integrării europene mai mult decât altele, iar acum unele sectoare ale economiei germane au nevoie de acești imigranți, transmite duminică agenția Reuters, potrivit Agerpres.

Reacția sa survine după ce Uniunea Creștin-Social (CSU) a propus plafonarea asistenței sociale acordate imigranților români și bulgari, care, de la 1 ianuarie, au acces liber pe piața muncii din toate statele Uniunii Europene. 

‘Noi, germanii, nu avem absolut niciun motiv să manifestăm atitudini ostile față de alții’, a spus Schaeuble. ‘Germania beneficiază de pe urma integrării europene mai mult decât orice altă țară. Suntem dependenți de lucrătorii care vin la noi. Unele activități, precum cele de îngrijire la domiciliu, nu mai pot funcționa fără ei’, a subliniat oficialul german.

De asemenea, el nu crede că românii și bulgarii vor veni în Germania pentru a încerca să profite de sistemul de asistență socială al acestei țări. ‘Sunt și unii germani care încearcă să abuzeze de sistemul de asistență socială sau care nu-și plătesc taxele’, a reamintit Schaeuble.

Continue Reading

ALEGERI GERMANIA 2013

Numărul imigranţilor români şi bulgari în Germania a crescut cu 20%, în 2012

Published

on

PeoplePeste un milion de imigranţi au ajuns în Germania în 2012, iar numărul românilor şi bulgarilor a crescut cu 20% faţă de anul 2011, potrivit unui raport guvernamental obţinut de publicaţia Rheinische Post şi care va fi prezentat în şedinţa de guvern de miercuri.

Din cei peste un milion de imigranţi veniţi în Germania în 2012 (cu 14% mai mulţi decât în 2011), aproximativ 117.000 au fost români şi 59.000 bulgari, ceea ce reprezintă o creştere de 20% faţă de 2011, se arată în raportul federal privind migraţia, potrivit Gandul.info.

Municipalităţile şi comunele din Germania se tem că, după ridicarea restricţiilor de la 1 ianuarie 2014, nu vor avea suficiente fonduri pentru a face faţă numărului în creştere de imigranţi, scrie Rheinische Post.

Guvernul landului Renania de Nord-Westfalia a decis, marţi, să acorde un sprijin anual în valoare de 7,5 milioane de euro localităţilor care se vor confrunta cu dificultăţi din cauza numărului mare de imigranţi din Europa de Est.

Cancelarul german, Angela Merkel, a decis, la 8 ianuarie, crearea unei comisii care să analizeze posibilitatea introducerii unor garanţii legale pentru limitarea “turismului pentru beneficii sociale

Sursa: Gandul.info
Foto: freefoto.com

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending