Premierul Slovaciei anunță că țara sa va acționa la fel ca UE împotriva solicitărilor Rusiei privind plata gazului în ruble

Slovacia va acţiona la fel ca Uniunea Europeană împotriva solicitărilor Rusiei privind plata gazului în ruble, a declarat premierul Eduard Heger, după ce un ministru a ridicat opţiunea plăţii în ruble dacă va fi necesar pentru menţinerea livrărilor de gaz rusesc, potrivit Reuters, citat de Agerpres

Slovacia este într-o mare măsură dependentă de livrările de gaz rusesc, iar Moscova a cerut că plăţile să se facă în ruble. Cu toate acestea, Comisia Europeană a anunţat vineri că nicio companie europeană al cărei contract de livrare stipulează plata în euro sau dolari nu trebuie să respecte noua solicitare.

„Slovacia va acționa la unison cu statele membre ale UE atunci când va cumpăra gaze din Rusia. Într-o astfel de situaţie, unitatea este esenţială. Insistăm pe respectarea condiţiilor din contract şi pe plata în euro”, a scris Heger pe Facebook duminică seară.


Comentariile sale vin după ce ministrul economiei, Richard Sulik, a spus că ţara sa va colabora cu UE, dar că Slovacia nu ar trebui deconectată de la fluxurile de gaz rusesc şi că, dacă va trebui să plătească în ruble, o va face.

„Gazul nu trebuie să se oprească. Dacă există o condiţie de a plăti în ruble, atunci vom plăti în ruble”, a spus el duminică într-o dezbatere televizată, în care a mai declarat că Bratislava va lucra la o abordare comună a UE.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că a semnat un decret în care se menţionează că clienţii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc de la 1 aprilie, iar contractele vor fi întrerupte dacă această condiţie nu se respectă.

În acest context, Germania a decis să activeze prima fază a planului de urgență destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, chiar dacă, în urma unei discuții, președintele rus, Vladimir Putin, l-a asigurat pe cancelarul german, Olaf Scholz, că Europa poate continua să plătească gazele ruseşti în euro şi nu în ruble.

Comisia Europeană a dat asigurări că este pregătită să gestioneze împreună cu statele membre posibile perturbări ale livrărilor de gaze din Rusia.

Reuniți Bruxelles, șefii de stat sau de guvern au convenit să reducă treptat dependența de importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia, conform prevederilor Declarației de la Versailles, prin ”achiziționarea, în comun, pe bază voluntară,” a acestor tipuri de energie, precum și a gazului natural lichefiat și hidrogenului.  

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare