Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a făcut miercuri apel la o reglementare globală a Bitcoin, precizând că în unele cazuri moneda digitală a fost utilizată în activități de spălare a banilor iar orice deficiențe trebuie rezolvate, anunță Reuters, citat de Agerpres.
”Bitcoin este un activ extrem de speculativ, prin care s-au realizat unele afaceri haioase şi unele activităţi de spălare de bani interesante şi complet reprobabile”, a declarat Christine Lagarde la o conferinţă organizată de Reuters Next.
Oficialul european nu a furnizat exemple în care s-a constatat spălarea banilor, dar a precizat că înțelege că sunt în derulare cercetări penale privind activități ilegale cu Bitcoin.
”Trebuie să existe reglementări, ele trebuie aplicate şi implementate la nivel global deoarece orice scăpare va fi folosită”, a avertizat preşedintele Băncii Centrale Europene.
Săptămâna trecută, a înregistrat o creștere până la 38.655 de dolari, adică de 900% comparativ cu valoarea de 3.859 de dolari, înregistrată în luna martie a anului trecut.
Acest avans are loc în contextul în care guvernele au majorat cheltuielile pentru a contracara impactul economic al coronavirusului, măsuri care ua alimentat temerile referitoare la inflație și devalorizare a dolarului american.
Mai mult, criptomonedele câștigă teren și în rândul investitorilor obișnuiți, care au convingerea că Bitcoin va fi un activ pe termen lung și nu o bulă speculativă, cum se tem unii analiști și investitori.
Monedele virtuale sunt o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb şi care poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată în mod electronic.
Uniunea Europeană depune eforturi în lansarea unei monede virtuale la nivel european.
Marți, Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale, au finalizat perioada de consultare publică deschisă în toamnă pentru a strânge opiniile cetăţenilor, academicienilor, ale celor din sectorul financiar şi ale autorităţilor privind euro digital.
La finele anului 2019, a fost creat un grup la nivel înalt în Europa pentru a analiza oportunitatea lansării acestei monede virtuale şi, în urma acestor demersuri, în octombrie BCE a publicat un raport în care se preciza ce trebuia pregătit în eventualitatea, în viitor, a unui euro digital, dacă va fi necesar.
Viziunea acestora ar putea servi pentru rezolvarea eventualelor probleme, printre care modalitatea în care ar putea fi evitată spălarea de bani sau modul în care poate fi inclus acest euro virtual în aşa-numitele portofele electronice, pentru a facilita plata la comercianţi. Pentru toate acestea se consideră necesară, zi de zi, colaborarea cu sectorul privat, cu banca supervizată de către BCE.
Momentan, există mai mult chestiuni cărora trebuie să li se găsească o soluție pentru a putea lansa această monedă europeană virtuală. Printre acestea se numără cele de natură tehnică, și anume identificarea tehnologiei potrivite în vederea garantării siguranței și o acoperire la scară largă.
Se adaugă și problema confidențialității sau dacă trebuie transferate sectorului privat costurile pentru emiterea acestei noi monede, dacă trebuie limitată utilizarea sa, ori consecinţele pe care le-ar putea avea pentru sectorul financiar.




