Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, i-a transmis condoleațe omologului său american, Joe Biden, în urma exploziei în afara aeroportului din Kabul care s-a soldat cu moartea a 13 soldați americani și decesul a 90 de civili.
”Plângem alături de voi pentru victimele atacului brutal din Kabul. Gândurile noastre sunt alături de familiile bravilor soldați americani care și-au dat viața pentru a salva viețile altora. Prin eforturile lor curajoase, au făcut posibilă evacuarea multor germani și a mii de forțe locale afgane. De asemenea, deplângem împreună cu dumneavoastră numeroșii morți și răniți din rândul populației civile afgane care au căutat protecția noastră. În aceste momente dificile, Germania este ferm alături de Statele Unite în lupta împotriva terorismului, care aduce atâta suferință atâtor oameni”, a transmis liderului german, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Cel puţin 90 de civili şi 13 soldaţi americani au fost ucişi iar 150 de persoane au fost rănite în urma celor două explozii produse în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani se află în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare, potrivit Digi24.
”Nu vă vom ierta, nu vom uita. Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi”, a spus liderul de la Casa Albă în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la câteva ore după dublul atentat revendicat de ISIS-K o ramură a grupării Stat Islamic, activă în Asia Centrală, inclusiv Afganistan, aflată pe lista grupărilor teroriste stabilită de Departamentul de Stat al SUA.




