Corespondență de la Strasbourg – Robert Lupițu
Parlamentul European insistă ca programele și rubricile de finanțare cuprinse în Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 să fie aprobate înainte de alegerile europene din mai 2019, a declarat președintele co-legislativului european, Antonio Tajani, într-o conferință de presă comună cu premierul Viorica Dăncilă, după prezentarea priorităților președinției române a Consiliului Uniunii Europene.
Răspunzând unei întrebări din partea CaleaEuropeană.ro cu privire la tema înghețării plăţilor UE către ţările membre care pun în pericol statul de drept și a Programului pentru Drepturi și Valori al Uniunii Europene, Tajani a spus că Parlamentul European a dat de înțeles ”Consiliului și statelor membre că noi nu putem să ne permitem să nu dăm răspunsuri cetățenilor”.

”În privința negocierilor pentru Cadrul Financiar Multianual noi insistăm foarte mult pentru ca acesta să fie adoptat cât mai repede. În ceea ce privește diferitele programe, sperăm să putem să le aprobăm înainte să aibă loc alegerile. Noi chiar insistăm în acest sens și am încercat să dăm de înțeles Consiliului și statelor membre că noi nu ne putem permite să nu dăm răspunsuri cetățenilor. Noi am făcut propuneri, propuneri cu cifre. Noi am cerut ca bugetul comunitar să crească de la 1% la 1,3% și am pariat pe resursele proprii. Nu vrem să dezbatem cu Consiliul pe care fiecare program în parte. Ceea ce pe noi ne interesează este adoptarea Cadrul Financiar Multianual, cadrul general”, a spus președintele PE.
Informația este publicată pe agenda sesiunii plenare a PE din săptămâna 14-17 ianuarie și prevede un vot asupra ”regulilor de îngheţare a plăţilor UE către ţările membre care pun în pericol statul de drept, prin acţiuni precum intervenţia în instanţele judecătoreşti sau lipsa măsurilor împotriva fraudei şi a corupţiei”.
Reamintim, totodată, că un program – denumit Programul pentru Drepturi și Valori al Uniunii Europene – a fost propus de Comisia Europeană în proiectul privind Cadrul Financiar Multianual al UE 2021 – 2027 cu scopul de a finanța proiecte de promovare a drepturilor și valorilor Uniunii Europene în statele membre. Programul va putea finanța, printre altele, campanii de informare și comunicare, activități de formare, schimb de bune practici și monitorizare analitică. Sunt eligibile toate entitățile juridice din statele membre, adică atât instituțiile guvernamentale, cât și organizațiile non-guvernamentale, instituțiile mass-media etc.
Comisia Europeană a propus, inițial, trei componente ale programului: egalitate și drepturi, participarea cetățenilor la viața democratică a Uniunii și combaterea violenței. Ulterior, Parlamentul European a propus o a patra componentă: promovarea democrației și a statului de drept. Astfel, programul va avea un buget total de 1,6 miliarde de euro, dintre care cel puțin 500 de milioane de euro urmează a fi folosiți pentru componenta de promovare a democrației și a statului de drept.
.





