Producătorul olandez de echipamente electronice Philips a semnat contracte-cadru cu Comisia Europeană pentru furnizarea de ventilatoare spitalelor din UE

Producătorul olandez de echipamente electronice Philips a semnat un acord-cadru cu Comisia Europeană pentru furnizarea de ventilatoare medicale la spitalele din statele membre UE, au confirmat o serie de oficiali europeni și reprezentanții companiei olandeze, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

”Pot să vă confirm că Philips a semnat contracte-cadru cu Comisia Europeană pentru furnizarea de ventilatoare, conform unui acord comun de achiziţie la nivelul UE”, a declarat un purtător de cuvânt de la Philips.

Și alte companii au semnat contracte similare cu Uniunea Europeană, în cadrul unei scheme de achiziții comune lansate de Comisia Europeană în luna martie, însă până acum nu a fost livrat niciun ventilator.

Săptămâna trecută, comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, a informat guvernele statelor membre că un nou contract a fost semnat cu Philips, ”companie a cărei capacitate de producţie este de 15.000 de unităţi pe săptămână”, au declarat, pentru Reuters, o serie de oficiali care au participat la acea videoconferinţă.

Ventilatoarele au devenit echipamente medicale vitale în vremea pandemiei de coronavirus, ajutând pacienții în stare critică să respire.

Cu toate acestea, multe spitale europene nu au avut suficiente astfel de ventilatoare în lunile martie şi aprilie, când secţiile de terapie intensivă au fost suprasolicitate. În pofida eforturilor de coordonare ale UE, statele membre au decis deseori să cumpere singure ventilatoare şi alte echipamente, iar unele ţări au restricţionat chiar exporturile de echipamente medicale şi medicamente către statele vecine.

Întrebat despre existenţa unui contract cu Philips, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că au fost semnate acorduri cu firma olandeză şi alte companii, dar a refuzat să dezvăluie numele celorlaltor firme care au câştigat licitaţiile UE şi preţurile, din cauză că procedurile nu au fost încă finalizate.

Potrivit schemei de achiziţii comune, executivul comunitar negociază preţurile cu furnizorii şi semnează contractele-cadru. După aceea, guvernele statelor membre pot face comenzi.

Achiziţia în comun de ventilatoare la nivelul UE a fost lansată în data de 17 martie şi primele contracte au fost semnate în aprilie, însă, până acum, Comisia nu are cunoştinţă de existenţa vreunei comenzi plasate de un guvern al unui stat membru, a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare