Protecționismul Washingtonului ar fi extrem de nociv pentru SUA și Europa, atrage atenția Comisia Europeană

Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a evaluat că un posibil viraj al Washingtonului spre protecționism ar reprezenta o opțiune extrem de nocivă pentru Statele Unite și Europa, având în vedere nivelul integrării dintre cele două piețe de pe ambele maluri ale Atlanticului, informează Reuters, citat de Agerpres.

”Nivelul integrării între economiile noastre este de o asemenea anvergură încât relaţiile comerciale UE-SUA sunt o forţă de stabilizare economică şi politică”, a afirmat Gentiloni la o conferinţă de presă.

Comisarul european pentru Economie a evidențiat valorile comune care țin împreună SUA și UE, în pofida disputelor comerciale pe care le-au avut de-a lungul timpului: concurența echitabilă, stabilitatea pe piețele globale, standarde înalte.

El a dat asigurări că executivul european va colabora cu viitoarea administrație a SUA pentru a promova ”o agendă transatlantică solidă” în vederea asigurării unui climat comercial global stabil.

Relațiile comerciale dintre SUA și UE au trecut prin vreme potrivnică în timpul primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, republicanul recurgând la impunerea de tarife suplimentare asupra importurilor de produse europene, adică declanșarea unui război comercial între democrații și între unele dintre cele mai importante piețe la nivel mondial.

Având experiența trecută și în fața unui comportament imprevizibil din partea lui Trump, care urmează să își preia cel de-al doilea mandat în luna ianuarie a anului viitor, după ce a câștigat cursa prezidențială în alegerile din 5 noiembrie, avertismentele pe Bătrânul Continent s-au întețit.

Oficiali ai Băncii Centrale Europene atrăgeau recent atenția că politicile protecționiste ale viitoarei administrații americane vor afecta creșterea economiei mondiale, astfel că Europa trebuie să fie mai bine pregătită decât în 2018 pentru un astfel de scenariu.

Atenționarea venea pe fondul promisiunilor lui Trump de majora semnificativ barierele comerciale, inclusiv un tarif universal de 10% la importurile din toate ţările şi un tarif de 60% la importurile din China, în ideea de a reduce deficitul balanţei comerciale americane.

În al 11-lea ceas, reformele economice în UE au devenit și mai urgente după alegerea lui Trump în funcția de președinte al SUA, conform semnalelor de alarmă trase de președintele Consiliului European, Charles Michel, și fostului premierul italian și fost președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, autorul raportului-far privind competitivitatea Uniunii Europene.

Din poziția celui care a reușit să navigheze abil prin legăturile comerciale tulburi din prima administrație Trump, fostul președinte al Comisiei Europene, Jean- Claude Juncker, preciza zilele trecute că președinții americani tind să ”devină mai prietenoși cu Europa în al doilea mandat”, dar a menționat că nu este sigur că acest lucru se va întâmpla și cu Donald Trump.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare