Protestele studențești de la Paris din 1968, evocate de casa de modă Dior în noua sa colecție vestimentară

Casa de modă Christian Dior a adus un omagiu protestelor organizate de studenți la Paris în anii 1960, printr-o prezentare de modă pe care experții au calificat-o ca fiind o veritabilă explozie de culoare, în cadrul căreia manechinele au purtat pe podium articole vestimentare caracterizate prin petice în nuanțe vibrante și au defilat într-un decor special, marcat de sloganuri scrise pe ziduri și afișe rupte, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Foto: dior.com

Show-ul Dior, ce a avut loc în prima zi cu program complet la Săptămâna Modei de la Paris, a fost conceput de designerul principal al casei franceze, Maria Grazia Chiuri, care a reîntinerit stilul acestui brand începând din 2016 şi a inclus în colecţiile sale tributuri aduse feminismului şi schimbărilor sociale.

Protestele studenţeşti organizate la Paris în 1968, care au determinat o schimbare de percepţie în societatea franceză încă rigidă în acea perioadă, au reprezentat sursa de inspiraţie pentru colecţia Dior prezentată marţi, care a reamintit “simţul urgenţei şi creativitatea” acelui an, au transmis reprezentanţii casei franceze.

Revolta din 1968, anul în care are loc Primăvara de la Praga, s-a extins dincolo de granițele franceze, cuprinzând Italia, traversând frontierele bătrânului continent, până în Mexic, unde domonstrația a fost înăbușită de gloanțe în La Plaza de las Tres Culturas din Tlatelolco, Mexico City, cu 10 zile înainte de Jocurile Olimpice de vară din 1968, care urmau să se desfășoare în același oraș.

Galeria foto poate fi accesată aici. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare