Președintele Nicușor Dan depune jurământul pentru funcția supremă în statul român în aceeași zi în care în urmă cu șase ani deviza României europene căpăta un nou suflu. Pe 26 mai 2019, în timpul primei președinții a României la Consiliul Uniunii Europene, românii au mers la urne alături de alte 400 de milioane de europeni pentru a alege noul Parlament European și pentru a vota la un referendum pentru independența justiției convocat de președintele republicii de la acea vreme, Klaus Iohannis.
Insuflețiți de spiritul de la Sibiu, când România a găzduit primul summit european din istorie chiar de Ziua Europei (9 mai 2019), și de momentele de inflexiune în care au apărat în stradă valorile democratice și ale statului de drept de o derivă anti-europeană amenințătoare orchestrată de liderul PSD de atunci, Liviu Dragnea, românii au ales în favoarea României europene, întruchipată atunci de garniturile politice ale Partidului Național Liberal și ale Uniunii Salvați România și de președintele Iohannis, reconfirmat covârșitor în câteva luni pentru un al doilea mandat.
Au urmat momente de speranță și încredere. România europeană în configurația actorilor politici de mai sus a încercat să lucreze în slujba țării și chiar a determinat cel mai mare partid al țării – responsabil pentru derapajele la adresa statului de drept și intrat în coliziune cu instituțiile UE până la limita “opțiunii nucleare” a articolului 7 de sancționare a unui stat UE – să revină la o matcă pro-europeană.
Orgoliile, lipsa de experiență, accente radicale în comportamentul politic al unor forțe, relația actorilor politici cu puterea care le fusese încredințată și comunicarea deficitară cu cetățenii se regăsesc printre cauzele care au redus entuziasmul printre mulți români. Pe alții i-au aruncat în brațele deschise ale extremismului perfid, oferind rivalilor externi de la răsărit prilejul să însămânțeze discordie socială și națională. Regresul României europene.
Paradoxal, alegerile de atunci ale românilor au dat roade în pofida anilor complicați și a lebedelor negre imposibil de anticipat – o pandemie și un război la granița României, UE și NATO. România a negociat și a obținut 80 de miliarde de euro din bugetul clasic al UE și din fondul european de redresare post-pandemie. Oamenii politici trimiși în Parlamentul European să-i reprezinte pe români și ceilalți europeni au fost fie lideri de grupuri politice, fie vice-lideri, fie președinți de comisii parlamentare, fie negociatori pe dosare cheie. Doi dintre cei trei negociatori ai Parlamentului European pentru fondul de redresare economică post-pandemie au fost români. Trei din ultimii șase negociatori ai Parlamentului European pentru bugetul anual al UE au fost români. Totodată, România a obținut ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare și a intrat, cu emoții și în etape, în spațiul de liberă circulație Schengen. Tot România a fost o voce decisivă care a cuplat Republica Moldova la drumul european pe care Ucraina pășise la câteva zile de când Rusia a atacat-o militar, având un ascendent moral și politic semnificativ. Tot România a jucat și continuă să joace un rol cheie în sprijinirea Ucrainei.
Cu toate acestea, am asistat la un regres al României europene. De ce? Pentru că românii au votat pentru competență, dezvoltare, modernizare și pentru un stat în slujba cetățenilor. Și românii care au votat cu atâta speranță în 2019 au făcut-o și după ani la rândul în care vectorii politici pro-europeni au coborât în cetate, dialogând și comunicând cu cetățenii. Un spațiu lăsat liber pentru prădători politici extremiști care au prins rădăcini în fibra politică românească. Un spațiu lăsat de izbeliște pentru că a existat impresia că îmbunătățirile (nivel de trai, infrastructură) vor ține loc de dialog cu oamenii.
Pe 26 mai 2025 suntem în zorii renașterii României europene. Nu o renaștere de tipul “renaissance-ului” politic al lui Emmanuel Macron și nici o renaștere care să eclipseze în vreun fel pilonii transatlantici – NATO și SUA – ai devenirii României europene. Ci o renaștere care ne readuce speranța din 2019.
Nicușor Dan preia ștafeta și cheile de la Palatul Cotroceni într-un moment de cumpănă. Victoria sa la alegerile prezidențiale închide o rană a statului român începută cu scrutinul anulat din noiembrie anul trecut. La șase luni distanță de la acel moment fără precedent România a ajuns să își apere democrația atât prin instituții, cât și prin cetățeni. Când democrația și drumul euro-atlantic ale României erau în primejdie, instituțiile au acționat. Nu preventiv, ci reactiv, dar curajos. Incertitudinea declanșată atunci, presiunea economică a măsurilor guvernamentale și încrederea tot mai scăzută a cetățenilor în partidele politice, ascensiunea extremismului politic nu i-au speriat pe români, ci le-au produs cel mai greu și mobilizator sentiment – frica. Frica de faptul că lumina României europene ar putea fi stinsă. Și românii au reaprins-o.
Jurământul pe care președintele Nicușor Dan îl va rosti în fața Parlamentului este și actul de renaștere a României europene, iar pe umerii săi, ai viitoarei majorități parlamentare și ai românilor care nu mai trebuie să abandoneze pe termen lung cetatea pentru confortul bulei personale vor apăsa speranțele celor care mai cred și care vor să creadă din nou în șansa României.
România europeană condusă de președintele Nicușor Dan este la un restart. Într-un arc peste timp, singurul lucru pe care îl au de făcut cei care vor conduce destinele României este să nu repete greșelile din ultimii ani.
În loc de concluzii…
Pentru cei care cred că România nu a făcut suficient în ultimii 35 de ani putem spune că România pare că iese, într-un final, din tranziția post-decembristă fără sfârșit. Pentru cei care observă saltul civilizațional și de destin făcut de România europeană și euro-atlantică putem spune că, la exact 30 de ani de la Consensul de la Snagov pentru traiectoria europeană și euro-atlantică a țării, nava-amiral numită România a prins ultimul vânt puternic în pânze spre direcția Occident, sinonimă cu dezvoltarea și modernizarea. Și, pentru prima dată, în acești 35 de ani această navă-amiral are un căpitan și un potențial co-căpitan care suscită aceeași nădejde legată de viitor.
Cu Nicușor Dan purtător de drapel al României europene și Ilie Bolojan în fruntea unui guvern reformist, asistăm la începutul unei renașteri românești, o veritabilă “primăvară a democrației românești” în care președintele ales promite să facă tot ce-i stă în putere și în care potențialul viitor prim-ministru afirmă că vremea vorbelor a trecut și că a venit vremea faptelor.
Metaforic vorbind, este ca și cum un edificiu patrimonial frumos așezat pe colina estică a UE și a NATO, ar fi fost predată unor arhitecți noi. Nicușor Dan – matematicianul devenit simbol al exactității administrative și preciziei în lupta pentru o Românie mai bună – vine cu planul, cu viziunea spațială a unei construcții raționale și funcționale. Ilie Bolojan – meșterul pragmatic al administrației locale cu o reputație de constructor – aduce uneltele, echipa și rigoarea șantierului. Împreună, pot transforma edificiul românesc într-o reședință de talie europeană.
Cu partidele pro-europene angajate pe drumul faptelor, nu al retoricii, și cu oameni politici competenți această renaștere nu se va măsura în discursuri frumoase, ci în kilometri de autostradă, reforme fiscale coerente pentru reducerea deficitului și refacerii stabilității care ne poate aduce mai aproape de zona euro, fructificarea fondurilor europene în spațiul economic românesc, negocierea politică pentru noile fonduri europene post-2028, libertate de mișcare pentru coloana vertebrală a economiei – mediul antreprenorial, aderarea la OCDE, un sistem de sănătate modern și educația ca fundament al societății.
Pe planul politicii externe, jaloanele păstrării semnului egal între pilonii strategici – UE, NATO și SUA, creșterii bugetului pentru apărare la cel puțin 3,5% din PIB, obținerii aderării Republicii Moldova la UE până la finalul deceniului, asumării unui rol cheie în reconstrucția Ucrainei, avansării la nivel de tratat a principalelor parteneriate strategice și ancorării noastre pe podium în toate conversațiile strategice semnificative (formate regionale, conferințe de prestigiu precum World Economic Forum și Munich Security Conference) sunt, fiecare cu măsura sa, tangibile și capabile să producă dividende politice și economice.
Și poate, cel mai important, purtătorii politici ai drapelului României europene au datoria de a repara încrederea ruptă dintre cetățeni și stat și de a se reuni în cetatea idealului național. Cu această punte România europeană va renaște ireversibil.
