România are nevoie de „claritate și unitate” în jurul „unor obiective-cheie”, iar ancorarea în NATO, UE și Parteneriatul Transatlantic rămâne esențială, în contextul actual marcat de transformări și provocări de securitate, a menționat, luni, ministrul de Externe, Oana Țoiu, informează Agerpres.
„Când vorbim despre unitate, când vine vorba de leadership și de decidenți, nu putem să vorbim doar despre includerea acestui cuvânt în discursuri. Unitatea în jurul unor obiective cheie pentru România înseamnă capacitatea de a lua deciziile dificile, înseamnă maturitatea de a accepta că acele decizii au consecințe care sunt împărtășite între toți cei care participă la decizia respectivă. Mai ales că vorbim de o țară care a ajuns la maturitate ca membru al Uniunii Europene, de o țară care are peste 5 milioane de români în afara granițelor sale, ceea ce înseamnă că de fiecare dată când judecă calitatea unui serviciu public, calitatea unei decizii politice, o face implicit, comparându-ne cu toți ceilalți. Și nu spun asta ca o critică la adresa României. România e o țară extraordinară cu români extraordinari. Noi am reușit din anii ’90 până acum, împreună ca țară, să ne creștem de 10 ori produsul intern brut. (…) Să folosim cuvântul uniți într-o perioadă în care se dezbate chiar dezbinarea Guvernului, posibil, este într-adevăr ironic, dar într-adevăr și necesar. S-a vorbit mult și pe bună dreptate necesar despre ancorarea României în NATO, ancorarea României în Uniunea Europeană”, a menționat Oana Țoiu în cadrul discursului care a deschis evenimentul „Bucharest Leaders Summit: United for a Better World”.
Ministrul de Externe a evidențiat eforturile depuse de România pentru a adera la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și a arătat importanța menținerii valorilor care au pavat drumul României către modernitate și securitate, mai ales într-un context în care acestea sunt puse sub semnul întrebării.
„Dacă ne uităm la cuvântul ancorare în sensul lui propriu, trebuie să fii ancorat în ceva stabil când valurile se mișcă. Realitatea este că ancorarea României în NATO, în Uniunea Europeană, în Parteneriatul Transatlantic este esențială. Însă, trebuie să recunoaștem că astăzi, în timp ce vorbim despre ancorarea în NATO, în Uniunea Europeană și în Parteneriatul Transatlantic, moșteniri pe care le avem de la generații anterioare, care au muncit mult pentru asta și cu multe sacrificii, nu vorbim despre o moștenire așa cum moștenești inelul de diamant de la străbunici. E o moștenire pe care trebuie să o prețuiești, o pui în seif, o porți la momente festive și trebuie doar să ai grijă să nu pierzi moștenirea respectivă. E cu totul alt tip de moștenire. Este moștenirea unei case în construcții, în care ni se cere, pe bună dreptate, să punem umăr la umăr efortul, deciziile, investițiile, claritatea strategică, alături de toți ceilalți cu care construim casa respectivă. Nu doar noi avem nevoie de NATO, de Uniunea Europeană și de Parteneriatul Transatlantic, ci astăzi, în timp ce avem această discuție, și NATO și Uniunea Europeană au nevoie de România”, a adăugat ministrul Afacerilor Externe.
Oana Țoiu a subliniat importanța „clarității și unității în România, nu doar la nivel declarativ, ci și la nivelul deciziilor pe care le luăm. În următoarele zile, și sigur, într-o conferință care vorbește despre sustenabilitate, trebuie să vorbim despre lucruri care dăinuie-n timp”.
Ministrul de Externe a amintit și de evenimentul-fanion pe care Bucureștiul îl va găzdui în următoarele zile – summitul B9 – care se va bucura de prezența liderilor de pe flancul estic, ai celor din țările nordice.
„Secretarul general Mark Rutte a răspuns invitației președintelui Nicușor Dan, pentru a coordona cerințele și propunerile în perspectiva summit-ului NATO din Ankara, din această vară”, a adăugat Țoiu.




