Consiliul Uniunii Europene a primit 27 de propuneri din partea statelor membre, referitoare la 23 de orașe, pentru a găzdui agențiile UE care în prezent au sediul în Regatul Unit. România va concura cu alte 18 state pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), în vreme ce 8 propuneri au fost trimise pentru Autoritatea Bancară Europeană (ABE). Toate ofertele vor fi publicate în curând pe site-ul Consiliului European, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Cele două agenții vor trebui relocate ca urmare a deciziei Regatului Unit de a se retrage din Uniunea Europeană. Amplasamentele viitoare vor trebui să fie decise de comun acord de către statele membre în formatul UE27. La 22 iunie 2017, în marja Consiliului European (articolul 50), liderii UE27 au aprobat o procedură specifică pentru luarea acestei decizii. Primul pas a constat în depunerea de oferte de către statele membre până la 31 iulie 2017.
Pentru Agenția Europeană pentru Medicamente au fost depuse 19 propuneri, după cum urmează:
– Amsterdam (Țările de Jos)
– Atena (Grecia)
– Barcelona (Spania)
– Bonn (Germania)
– Bratislava (Slovacia)
– Bruxelles (Belgia)
– București (România)
– Copenhaga (Danemarca)
– Dublin (Irlanda)
– Helsinki (Finlanda)
– Lille (Franța)
– Milano (Italia)
– Porto (Portugalia)
– Sofia (Bulgaria)
– Stockholm (Suedia)
– Malta (Malta)
– Viena (Austria)
– Varșovia (Polonia)
– Zagreb (Croația)
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) este responsabilă cu evaluarea științifică, supravegherea și monitorizarea siguranței medicamentelor în UE. EMA este esențială pentru funcționarea pieței unice pentru medicamente în UE.
Pentru Autoritatea Bancară Europeană, candidează 8 orașe:
– Bruxelles (Belgia)
– Dublin (Irlanda)
– Frankfurt (Germania)
– Paris (Franța)
– Praga (Republica Cehă)
– Luxemburg (Luxemburg)
– Viena (Austria)
– Varșovia (Polonia)
Autoritatea Bancară Europeană (ABE) desfășoară activități de asigurare a unei reglementări și supravegheri prudențiale efective și coerente în întreg sectorul bancar european. Printre alte sarcini, ABE evaluează riscurile și vulnerabilitățile în sectorul bancar din UE prin rapoarte regulate de evaluare a riscurilor și prin teste de stres în întreaga UE.
România a depus luni, în mod oficial, dosarul de candidatură pentru relocarea de la Londra la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA).
Potrivit documentelor pregătite de către Guvernul României, proiectul pentru campusul medical integrat va îmbina ”un nou concept între spațiile de birouri, zone verzi, spații comerciale și locuințe rezidențiale” și ar urma să fie construit în zona stației de metrou Pipera, conform surselor citate.
Candidaturile vor fi evaluate în funcție de cele șase criterii convenite de către cele 27 de state membre:
– garanții că agenția va fi operațională atunci când Regatul Unit va părăsi UE
– accesibilitatea amplasamentului
– școli pentru copiii personalului
– accesul la piața forței de muncă și la asistență medicală pentru familiile angajaților
– continuarea activității
– răspândirea geografică
Până la data de 30 septembrie 2017, Comisia va publica o evaluare a ofertelor, luând în calcul criteriile stabilite deja. Miniștrii vor purta o discuție politică pe baza evaluării Comisiei în octombrie 2017, în marja Consiliului Afaceri Generale (art. 50).
Decizia va fi luată în marja Consiliului Afaceri Generale (art. 50) în noiembrie 2017 printr-un vot al celor 27 de miniștri. Toate ofertele vor fi supuse la vot, cu excepția cazului în care sunt retrase de către țările în cauză. Votul va consta în runde de vot succesive, după necesități, cu vot secret și cu același număr de voturi pentru toate cele 27 de state membre.




