Roxana Mînzatu dorește accelerarea eforturilor în UE pentru ca „profesia didactică să devină mai atractivă”: Lucrăm la Agenda Europeană pentru Profesori și Formatori

Comisia Europeană lucrează la Agenda Europeană pentru Profesori și Formatori, un nou instrument UE care va face parte din Pachetul pentru Educație ce urmează să fie lansat în luna noiembrie, a anunțat Roxana Mînzatu, vicepreședintele executiv pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire.

Cu ocazia celebrării în România a Zilei Mondiale a Profesorilor, aceasta le-a mulțumit „cadrelor didactice celor care aleg să își dedice viața acestei profesii, în fiecare zi, de multe ori cu eforturi și chiar sacrificii personale neînțelese și nerecompensate suficient.”

„Profesorii și formatorii influențează  destinul umanității la fel cum un profesor schimbă drumul unui om în viață. Cu profesoara mea de istorie din gimnaziu, din imaginea de mai jos, m-am revăzut în 2025, chiar la finalul ultimului său an de activitate didactica. Dincolo de abilitatea dânsei de a explica unor copii cum trecutul ne este profesor pentru prezent, au fost căldura și decența dânsei  m-au însoțit și inspirat mult timp în viața. Despre impactul pe care l-a  avut modul de a preda al profesoarei noastre de engleză din liceu, care mi-a deschis o ușă către posibilități de neimaginat pentru fiica unei femei de serviciu și a unui șofer, am vorbit de multe ori”, a subliniat Mînzatu.

Ea a atras atenția că această profesie se confruntă cu provocări serioase în aproape fiecare țară europeană – „de la deficite serioase cauzată de raportul deficitar între pensionari și cei tinerii care aleg să intre în profesie, la presiune, agresivitate în clasă sau condiții de lucru improprii.”

„În Comisia Europeană lucrăm la Agenda Europeană pentru Profesori și Formatori. Acest nou instrument UE va fi parte a noului Pachet pentru Educație pe care îl vom lansa în luna noiembrie. Este un răspuns politic la nevoile profesiei. El se adaugă sprijinului consistent pe care îl oferim cu fonduri UE dar și Recomandărilor din Semestrul European”, a anunțat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene.

Obiectivul acesteia este de a accelera „eforturile în UE pentru ca profesia didactică să devină mai atractivă și cariera una sustenabilă: cu condiții de muncă mai bune, cu perspective de carieră și cu mai multe oportunități de formare și dezvoltare profesională.”

În acest context, Roxana Mînzatu a evidențiat liniile de finanțare care pot contribui la îmbunătățirea sistemelor de învățământ din UE și a lansat un apel la statele membre de a depune eforturi pentru a-și valorifica cea mai prețioasă resursă: oamenii.

„Cu Fondul Social European Plus + și cu Eramus+, programe pe care le coordonez la nivel european, Uniunea Europeană a investit multe miliarde de euro în sistemul de învățământ și formare profesională din România de la aderare și până în prezent. Finanțarea UE, oricât de consistenta, este finită și nu poate compensa toate măsurile pe care statele membre trebuie să le ia pentru a se asigura ca își pot educa și valorifica cea mai prețioasă resursă: oamenii, atât generațiile de mâine dar și adulții care azi traversează atâtea schimbări și incertitudini”, a subliniat Roxana Mînzatu.

În încheiere, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene a pus accentul pe importanța dascălilor în epoca inteligenței artificiale.

„Suntem deja în epoca în care inteligența artificială transformă tot, inclusiv cum învățăm sau cum se predă. În acest context eu cred cu tărie ca dascălii devin mai valoroși, mai necesari și mai strategici pentru orice viitorul oricărei țări, a unei societăți decât oricând în istoria umanității”, a conchis Roxana Mînzatu.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare