Kremlinul a reacționat luni după ce președintele Statelor Unite a făcut publică prin intermediul unui discurs noua Strategie de Securitate Națională a SUA, denunțând ”caracterul imperialist”. În plus, Moscova a acuzat Washingtonul că se agață de o ”lume unipolară”, în timp ce Beijingul a criticat ”metalitatea de Război Rece” a administrației Statelor Unite, care reiese din document, potrivit AFP, citat de Agerpres. 
”Caracterul imperialist al acestui document este evident, la fel ca şi refuzul de a renunţa la o lume unipolară, un refuz insistent”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei declarații de presă.
Autorităţile ruse ”nu pot accepta ca ţara să fie tratată drept o ameninţare pentru securitatea Statelor Unite”, a adăugat Peskov.
”Cu toate acestea, există modeste puncte pozitive”, a menţionat el, citând mai ales ”voinţa (Washingtonului) de a coopera cu Rusia în domeniile în care aceasta corespunde intereselor americanilor”.
”Acesta corespunde și abordărilor noastre, deoarece Moscova dorește la rândul său să coopereze cu Statele unite acolo unde acestea ne avantajează”, a completat Peskov.
Noua strategie americană a fost denunţată şi de Beijing, care a criticat ”mentalitatea de Război Rece” a Washingtonului.
”Insistăm pe lângă Statele Unite să înceteze să deformeze în mod voluntar intenţiile strategice ale Chinei, precum şi să-şi abandoneze conceptele depăşite, precum mentalitatea de Război Rece”, a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing.
”Dacă nu, nu vor face decât să aducă prejudicii celorlalţi şi lor însele”, a subliniat ea.
Noua Strategie de Securitate Națională urmărește ”patru interese naționale vitale”: protejarea teritoriului şi frontierelor SUA, promovarea prosperităţii americane, menţinerea păcii graţie forţei şi extinderea influenţei americane, care se conturate de o întoarcere la realism.




