Senatul a ratificat Acordul de sediu al ECCC, prima agenție europeană cu sediul la noi în țară. Mircea Abrudean: România, pilon european în securitatea cibernetică

Senatul României a aprobat, în ședința de plen, legea pentru ratificarea Acordului de sediu al Centrului european de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC).

Birourile ECCC, prima agenție europeană pe care România o găzduiește, se vor afla în campusul Universității Politehnica București, într-un sediu nou, construit de la zero din fonduri europene.

„ECCC gestionează, anual, sute de milioane de euro la nivel comunitar, pentru proiecte de cercetare și inovare în domeniul securității cibernetice, componentă indispensabilă atât a securității naționale, cât și a celei economice. Mă bucur că România este un pilon important în această strategie de apărare”, a declarat Mircea Abrudean, președintele interimar al Senatului.

Potrivit președintelui interimar al Senatului, procesul de negociere privind Acordul de sediu s-a derulat în runde succesive, în baza mandatului aprobat de Guvernul României în decembrie 2022.

„A fost un proces amplu care a necesitat efort constant și negocieri începute încă din anul 2020, în urma unui proces de vot derulat în marja reuniunii Comitetului Reprezentanților Permanenți Adjuncți ai Consiliului, reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, care au desemnat Bucureștiul ca sediu al noului ECCC”, a scris Mircea Abrudean, pe Facebook.

El a amintit că, pe 27 septembrie 2024, a fost semnat la București Acordul de sediu, transmis ulterior spre aprobare Parlamentului României.

„Am mai spus asta și susțin în continuare faptul că securitatea cibernetică a devenit un pilon esențial pentru securitatea națională și pentru încrederea cetățenilor noștri în infrastructura digitală. Națiunile și companiile din întreaga lume se bazează pe sisteme digitale complexe care gestionează totul, de la comunicații guvernamentale sensibile la operațiuni comerciale vitale”, a subliniat Mircea Abrudean. 

Centrul european de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC) urmărește să sporească capacitățile și competitivitatea Europei în materie de securitate cibernetică, colaborând cu o rețea de centre naționale de coordonare pentru a construi o comunitate puternică în materie de securitate cibernetică.

ECCC, împreună cu Rețeaua de centre naționale de coordonare, este noul cadru european care sprijină inovarea și politica industrială în domeniul securității cibernetice.

Acesta urmărește:

  • consolidarea poziției de lider și a autonomiei strategice a UE
  • sprijinirea capacităților tehnologice ale Uniunii
  • creșterea competitivității globale a industriei de securitate cibernetică a Uniunii.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare