Situația de securitate din regiunea Mării Negre, analizată de șefii apărării din Bulgaria, România și Turcia: Cooperarea noastră trilaterală este esențială pentru descurajare și apărare

Șefii de stat major din Bulgaria, România și Turcia s-au reunit joi, la Sofia, pentru a analiza situația de securitate din regiunea Mării Negre și despre cooperarea trilaterală a aliaților NATO cu litoral la Marea Neagră ca pilon esențial pentru descurajare și apărare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a participat, la invitația amiralului Emil Eftimov, șeful Apărării din Republica Bulgaria, la Reuniunea trilaterală desfășurată la Sofia, miercuri, 2 iulie, alături de generalul Metin Gürak, șeful Apărării din Republica Turcia.

În cadrul întâlnirii, cei trei oficiali militari au analizat situația de securitate din Regiunea Mării Negre și au subliniat importanța consolidării cooperării trilaterale, pentru asigurarea stabilității regionale. De asemenea, au fost discutate măsuri concrete pentru intensificarea eforturilor comune și adaptarea acțiunilor la evoluțiile de securitate din zonă.

Generalul Gheorghiță Vlad a reiterat angajamentul României de a contribui activ la dezvoltarea inițiativelor de cooperare militară, în special în domeniul maritim, în cadrul grupării navale operative de luptă contra minelor, Mine Countermeasures Black Sea Task Group (MCM BSTG). Totodată, a fost accentuată necesitatea unei coordonări strânse între Bulgaria, România și Turcia.

“Marea Neagră are o importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, iar cooperarea noastră trilaterală este un pilon esențial pentru descurajare, apărare și menținerea stabilității. România rămâne ferm angajată alături de partenerii săi, pentru întărirea securității colective” a declarat generalul Gheorghiță Vlad.

La finalul reuniunii, șefii Apărării din cele trei state și-au reconfirmat determinarea de a lucra împreună, pentru consolidarea cooperării trilaterale și pentru susținerea unui climat stabil și sigur în regiunea Mării Negre.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare