O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a adus marți, din Milano, Italia, circa 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament împotriva COVID-19, a anunțat Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. În paralel, România va mai primi alte 250 de concentratoare de oxigen din partea Olandei și Poloniei și prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, iar autoritățile de la București au solicitat și sprijinul țărilor NATO pentru astfel de dispozitive și medicamente.
“Ajutorul oferit României de către Italia, prin punerea la dispoziție a acestor doze aflate în stocurile Regiunii Lombardia, vine ca urmare a solicitării statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2”, arată sursa citată. Anul trecut, România s-a numărat printre primele țări din UE care au trimis o echipă formată din 11 medici și 6 asistenți medicali în cea mai afectată regiune italiană, Lombardia.
Solicitarea a fost adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Zborul a fost efectuat la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19, iar misiunea s-a executat prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.
Distribuirea dozelor de anticorpi monoclonali din Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul MAI.
Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceștia se fixează de proteina virală de suprafață (Spike) și blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane.
Guvernul României a mulțumit Italiei pentru acest ajutor, subliniind că “România a obținut astăzi o șansă la recuperare pentru câteva mii de pacienți care ar putea dezvolta forme severe din cauza COVID, dar și o gură de oxigen pentru sistemul medical”.
De la începutul, dar și pe parcursul situației pandemice, România s-a remarcat printr-o politică de solidaritate la nivel european și aliat, trimițând echipe de medici și specialiști în țări precum Italia, Slovacia, Republica Moldova sau SUA, găzduind rezerva strategică de echipamente medicale a UE și oferindu-se să găzduiască o unitate similară la nivelul NATO. De asemenea, România a fost primul stat aliat care a utilizat capabilităţile de transport strategic aerian NATO în contextul COVID-19.
Marți, 12 octombrie, au fost înregistrate 16.743 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de la începutul pandemiei. De asemenea, autoritățile au raportat 442 de decese, iar la terapie intensivă sunt internate 1.667 de persoane infectate cu coronavirus.




