Statele membre UE continuă să fie solidare cu România în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.
Prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE, 1075 de cutii de diferite tipuri de medicamente benefice tratării pacienților aflați în stare gravă pozitivi SARS-CoV-2 au fost oferite de Austria țării noastre, în vreme ce Franța a răspuns solicitărilor României, punând la dispoziție 89 030 de flacoane de medicamente, 18 ventilatoare, echipamente și accesorii medicale.
”Mă bucur să constat că elanul solidarității statelor membre nu a încetinit, în contextul în care România continuă să lupte împotriva COVID-19. Aș dori să mulțumesc Austriei, Franței, Ungariei și Republicii Moldova pentru sprijinul acordat României. Pandemia rămâne o realitate dură, iar solidaritatea UE își demonstrează încă o dată importanța”, a transmis Janez Lenarčič, comisarul european pentru gestionarea crizelor, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Acest sprijin vine să-l completeze pe cel oferit de Țările de Jos, Polonia, Ungaria, Danemarca, Italia dar și de Republica Moldova.
Uniunea a furnizat prin același mecanism mai sus amintit 200 de concentratoare de oxigen din cadrul Rezervei medicale strategice rescEU găzduite de Țările de Jos, 50 de concentratoare de oxigen din Polonia , 5 200 de fiole de anticorpi monoclonali din Italia, 15 ventilatoare și 8 concentratoare de oxigen din Danemarca.
Ungaria s-a alăturat acestui efort comun, care s-a oferit să preia din România 50 de pacienți infectați cu COVID-19 care au nevoie de îngrijire la terapie intensivă, în contextul în care spitalele din țara noastră nu mai pot face față fluxului de persoane care au nevoie de tratament medical. Acesteia i s-a alăturat Polonia, care va prelua trei pacienți români infectați cu SARS-Cov-2, aflați în stare critică.
În contextul în care ”România încă nu a atins vârful acestui val pandemic, iar rata de vaccinare a crescut în ultima perioadă, dar insuficient”, Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății a discutat cu Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate, cerând Tocilizumab, un medicament utilizat în tratarea pacienților cu forme severe de COVID-19 pentru care a fost activat Mecanismul pentru Protecție Civilă al UE în vederea achiziționării a 12.700 de flacoane și care se regăsește și pe lista ne nevoi înaintată de țara noastră NATO, și echipe medicale care să sprijine, pe perioade determinate, personalul medical român din prima linie.
Pentru a evita acest scenariu, OMS a arătat că este nevoie de soluții adaptate și bazate pe dovezi pentru ca vaccinurile care salvează vieți să ajungă la persoanele cele mai vulnerabile de a dezvolta forme grave de boală și cu risc de deces.




