Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat înființarea unei Bănci europene a hidrogenului care va reprezenta ”un salt in viitor” și va contribui la ”schimbarea de paradigmă”.
Într-un discurs însuflețit privind Starea Uniunii Europene, susținut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, eveniment ce a avut-o drept invitat special pe Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, aceasta a amintit de ”criza combustibililor fosili din anii 1970”, cu weekenduri ”fără mașini pentru a economi energie”.
În acest context, Ursula von der Leyen a dat drept exemplu acțiunea ”vizionară” a Danemarcei, carei ”a înțeles că adevărata problemă a fost reprezentată de combustibilii fosili în sine, nu de prețul lor”.
”Când a izbucnit criza petrolului, Danemarca a început să investească masiv în valorificarea puterii vântului. Au pus bazele pentru poziția de lider mondial în acest sector și au creat zeci de mii de noi locuri de muncă. Aceasta este calea de urmat. Nu doar o soluție rapidă, ci o schimbare de paradigmă, un salt în viitor, iar acesta trebuie să fie principiul nostru astăzi, cu această criză”, a punctat președinta Comisiei Europene în primul discurs susținut în vremuri de război la granița Uniunii Europene.
Vestea bună este că ”această transformare necesară a început”, a fost anunțul Ursulei von der Leyen.
Citiți și:
SOTEU 2022. Ursula von der Leyen: Ar fi trebuit să ascultăm vocile din Europa Centrală și de Est, care ne-au spus că Putin nu se va opri. Războiul Rusiei este un război împotriva energiei, valorilor și viitorului Europei
”Ea are loc în Marea Nordului și în Marea Baltică, unde statele membre au investit masiv în energia eoliană offshore. În Sicilia, unde cea mai mare fabrică de panouri solare din Europa va produce în curând panouri de ultimă generație. Și în nordul Germaniei, unde trenurile regionale sunt alimentate în prezent cu hidrogen verde”, a explicat oficialul european.
În viziunea sa, ”hidrogenul poate fi un factor decisiv pentru Europa”.
”Trebuie să trecem de la o piață de nișă la o piață de masă în materie de hidrogen. Prin intermediul REPowerEU, ne-am dublat obiectivul: dorim să producem în Uniunea Europeană zece milioane de tone de hidrogen din surse regenerabile, în fiecare an de acum până în 2030. Pentru aceasta, trebuie să creăm un facilitator de piață pentru hidrogen, prin care să reducem deficitul de investiții și să corelăm cererea și oferta din viitor. Iată de ce pot anunța astăzi că vom institui o nouă Bancă europeană a hidrogenului. Aceasta va contribui la asigurarea achiziționării de hidrogen, inclusiv prin utilizarea resurselor Fondului pentru inovare. Banca va putea investi 3 miliarde de euro pentru a contribui la construirea viitoarei piețe a hidrogenului. Astfel se va construi economia viitorului. Aceasta înseamnă Pactul nostru verde european”, a mai spus Ursuls von der Leyen.
Ursula von der Leyen a prezentat miercuri impactul activității Comisiei din ultimul an și planurile sale viitoare, în special în ceea ce privește solidaritatea UE cu Ucraina, sancțiunile împotriva Rusiei, măsurile de asigurare a aprovizionării cu energie a UE și de reducere a dependenței sale de combustibilii fosili ruși, precum și actualele creșteri ale prețurilor la energie.
Discursul tradițional privind Starea Uniunii a vizat, de asemenea, teme precum Pactul verde european și tranzițis verde, digitalizarea, răspunsului UE la pandemia de COVID-19 și pregătiriile pentru viitoarele pandemii, precum și planul de redresare NextGenerationEU.




