Agenția de rating Standard & Poor’s a anunțat revizuirea perspectivei privind economia României de la stabil la negativ și avertizează că ratingul României ar putea scădea în următoarele 24 de luni dacă nu vor fi luate măsuri de redresare economică, potrivit unui comunicat al agenției.
Revizuirea perspectivei reflectă riscuri din ce în ce mai mari pentru stabilitatea economică și fiscală a României, în cazul în care factorii de decizie nu vor stabiliza și consolida poziția bugetară a României, inclusiv prin ajustarea planurilor de a implementa creșteri suplimentare de pensii începând cu anul viitor, transmite agenția.
Standard & Poor’s amintește motivele pentru care s-a ajuns în această situație și pentru care situația s-ar putea perpetua în următorii doi ani, respectiv abaterile majore de la cheltuielile preconizate din partea guvernului anterior care au forțat conducerea actuală a României să-și revizuiască obiectivele fiscale pentru 2019 și 2020, pe fondul încetinirii creșeterii economice, și menținerea majorării planificate a salariilor și a pensiilor, care va contribui la mărirea deficitului de cont curent deja important al României până în 2020.
Totuși, agenția de rating a înaintat și două scenarii, unul negativ și unul pozitiv, privind evoluția perspectivei economice a României în următoarele luni, în funcție de măsurile pe care Guvernul le va lua în direcția consolidării fiscale.
Pe de-o parte, în cazul scenariului negativ, agenția afirmă că evaluările sale ar deveni mai pesimiste dacă dezechilibrele fiscale și externe continuă să se deterioreze și persistă mai mult decât ne așteptăm în prezent, în absența consolidării fiscale rezultând datorii publice și externe mai mari decât cele prevăzute. De asemenea, agenția atrage atenția că lipsa sincronizării politicilor economice duce la o supraextensie a salariilor reale și la o volatilitate crescută a cursului de schimb, cu potențiale repercusiuni negative asupra bilanțurilor din sectorul public și privat.
De cealaltă parte, în cazul scenariului pozitiv, agenția afirmă că ar putea revizui perspectiva economică din nou la ,,stabil” daca constată că Guvernul a avansat în ancorarea consolidării fiscale, care ar duce la stabilizarea finanțelor publice și a poziției externe a României.
Însă aceasta atrage atenția că decidenții și-au majorat proiecțiile privind deficitul bugetar pentru 2019 și 2020 la 4,3% și, respectiv, 3,5% din PIB de la 2,8% și 3,0%, ceea ce semnifică o abatere majoră de la țintele inițiale. Aceste revizuiri reflectă în mare măsură decizia transparentă a noului guvern al României de a achita facturile și restanțele la furnizori în bugetul 2019, revizuind în același timp așteptările sale privind creșterea veniturilor.
Cu toate acestea, Standard & Poor’s consideră că există motive de a pune sub semnul întrebării realismul obiectivelor bugetare revizuite în perioada 2020-2022. În primul rând, pe fondul intenției Guvernului de a menție majorarea pensiilor prevăzută în legea pensiilor din iulie 2019, ceea ce va duce la creșteri cumulate de cheltuieli pentru pensii de peste 3% din PIB în 2020-2022.
În al doilea rând, în opinia agenției, orice plan de compensare a măsurilor bugetare este complicat de viitorul ciclu electoral și de volatilitatea politică cauzată de luptele de putere între partide. În acest sens, în cazul în care propunerea bugetului 2020 nu va primi sprijin parlamentar la vot, agenția precizează că posibilitatea alegerilor anticipate va fi mai mare.
Având în vedere că deficitul public general va depăși probabil plafonul de 3% din PIB așa cum este prevăzut în Procedura de deficit excesiv (PED) din acest an și următorul, agenția atenționează ă este posibil ca România să nu poată evita PED stabilită de Comisia Europeană în cadrul Pactului de stabilitate și creștere. România a fost supusă PED ultima dată din 2009 până în 2013.
În al treilea rând, mai subliniază agenția, o încetinire economică ar avea un impact asupra veniturilor guvernamentale, conducând la alte presiuni bugetare. În cadrul scenariului macroeconomic de bază, Agenția prevede că creșterea va rămâne aproape de 3% până în 2022.




