Consiliul Uniunii Europene a ajuns astăzi la un acord asupra mandatului de negociere cu Parlamentul European privind propunerea de stocare a gazelor naturale.
În contextul geopolitic actual, propunerea urmărește ca capacitățile de stocare a gazulului să fie umplute până la nivelul necesar astfel încât UE să fie pregătită pentru iarna viitoare, dând statelor membre posibilitatea de a le împărți, într-un spirit de solidaritate. Potrivit unui comunicat al instituției, mandatul a fost convenit de reprezentanții statelor membre în cadrul Coreper.
România dispune de o capacitate de stocare de 33 TWh.

Mandatul specifică normele privind depozitarea subterană a gazelor și posibilitățile de contabilizare a stocurilor de gaze naturale lichefiate (GNL), limitând totodată obligațiile la un anumit volum al consmului anual de gaze al statelor membre din ultimii cinci ani, pentru a evita un impact disproporționat asupra anumitor state membre cu o capacitate mare de depozitare.
Întrucât nu toate statele membre dispun de instalații de stocare pe teritoriul lor, mandatul prevede că statele membre care nu dispun de instalații de stocare vor avea acces la rezervele de stocare a gazelor din alte state membre și vor trebui să împartă sarcina financiară a obligațiilor de umplere.
Statele membre au convenit, de asemenea, asupra certificării obligatorii pentru toți operatorii de sisteme de stocare, pentru a evita potențialele riscuri de influență externă asupra infrastructurilor de stocare critice, care ar putea pune în pericol securitatea aprovizionării cu energie sau orice alt interes esențial de securitate.
Statele membre au convenit ca obligațiile de umplere să expire la 31 decembrie 2026. În cele din urmă, mandatul prevede acordarea unei derogări Ciprului, Maltei și Irlandei, având în vedere că acestea nu sunt interconectate direct cu sistemul de gaze al altor state membre.
Operatorii siturilor de stocare vor fi nevoiți să raporteze autorităților naționale nivelurile de umplere. Statele membre vor trebui să monitorizeze lunar nivelurile de umplere și să raporteze Comisiei.
Instalațiile de depozitare a gazelor naturale reprezintă o infrastructură esențială pentru asigurarea securității aprovizionării. O nouă procedură de certificare obligatorie pentru toți operatorii de sisteme de stocare va evita riscurile potențiale care rezultă din influența din exterior asupra infrastructurii critice de stocare, ceea ce înseamnă că operatorii necertificați vor trebui să renunțe la proprietatea sau la controlul instalațiilor de stocare a gazelor din UE.
În plus, pentru ca o instalație de stocare a gazelor să își înceteze activitatea, va trebui să dețină o autorizație din partea autorității naționale de reglementare. Pentru a stimula reumplerea instalațiilor de depozitare a gazelor din UE, Comisia propune o reducere de 100% a tarifelor de transport bazate pe capacitate la punctele de intrare și de ieșire din instalațiile de depozitare.





