Connect with us

SUSPENDAREA PRESEDINTELUI

Parchetul a fost sesizat cu privire la înscrisuri false ce ar fi fost trimise de Curtea Constituţională Guvernului

Published

on

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a fost sesizat cu privire la falsificarea unor înscrisuri oficiale transmise de Curtea Constituţională către Guvern, au declarat, pentru Mediafax, surse juridiciare.

O persoană fizică a înaintat PICCJ o plângere penală sub aspectul comiterii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, ca urmare a transmiterii de adrese contradictorii de Curtea Constituţională către Guvern, au precizat sursele citate.

În 2 august, Curtea Constituţională (CC) a decis să solicite relaţii de la Guvern pentru lămurirea numărului de alegători în baza căruia s-a organizat referendumul.

În comunicarea către mass-media şi în minuta Curţii s-au consemnat cele anunţate public, în timp ce Guvernului s-a transmis un alt mesaj.

Astfel, Curtea Constituţională a revenit, luni, cu o adresă către Guvern în care precizează că a solicitat listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfăşurarea referendului şi listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie, nu actualizarea listelor permanente.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  ccr.ro

POLITICĂ

Victor Ponta: Suspendarea preşedintelui presupune nişte implicaţii interne şi internaţionale, PSD nu a luat încă o decizie politică

Published

on

rp_ponta-gov.ro_1-300x200.jpgPresedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat marti ca social-democratii nu au luat inca o decizie cu privire la sustinerea demersului initiat de Calin Popescu Tariceanu pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu, aratand ca suspendarea presupune o procedura constitutional-juridica si politica si, totodata, “niste implicatii interne si internationale”.

“Noi (PSD, n.r.) nu am luat inca o decizie politica. In ce ma priveste, stiti ca am votat pentru suspendarea lui Basescu si in 2007 si in 2012 si cred in continuare ca, din punct de vedere moral si social, el nu poate pur si simplu sa plece asa din functie, dupa toate lucrurile rele pe care le-a facut la adresa Romaniei si romanilor, fara niciun fel de sanctiune morala. Dar, dincolo de acest lucru, suspendarea presedintelui presupune o procedura constitutional-juridica si politica si niste implicatii interne si internationale. Din acest punct de vedere, pot sa trec peste ceea ce simt in acest moment, si anume faptul ca orice zi fara Traian Basescu presedinte este un act de dreptate la adresa romanilor, si pot sa asum responsabilitatea ca prim-ministru si candidat la Presedintie a evaluarii tuturor rezultatelor si efectelor implicatiilor unei asemenea actiuni. Din acest punct de vedere, o sa discutam in cadrul PSD, o sa facem o analiza responsabila si vom lua o decizie”, le-a declarat Ponta jurnalistilor, la Palatul Parlamentului, potrivit HotNews.

Seful Guvernului a mai declarat ca Romania este “cea mai stabila si mai predictibila tara din regiune, atat din punct de vedere politic, cat si economic”. “Orice procedura constitutionala, daca este inceputa, trebuie explicata foarte bine”, a precizat Ponta.

.

 

.

Continue Reading

Alegeri Prezidentiale

Ponta: Nu declanşez suspendarea preşedintelui dacă CC decide că a încălcat Constituţia

Published

on

pontaPremierul Victor Ponta a afirmat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu va declanşa o nouă procedură de suspendare a preşedintelui în cazul în care Curtea Constituţională va decide că Traian Băsescu a încălcat Constituţia purtând un tricou cu sigla PMP.

Întrebat dacă va fi declanşată o nouă procedură de suspendare a preşedintelui dacă Curtea Constituţională va decide că acesta a încălcat Constituţia, Victor Ponta a spus că nu, afirmând că nu se antepronunţă, dar că dacă CC va decide că preşedintele nu are voie să se implice în campania electorală, atunci şeful statului va trebui să respecte această decizie.

Nu. Dacă CC decide şi eu sper că aşa se va întâmpla, dar nu pot să mă pronunţ eu, doar domnul Zegrean se poate antepronunţa, eu nu am voie să mă antepronunţ. Pe 21 mai se decide acest lucru. Dacă Curtea Constituţională va decide că preşedintele ţării, aşa cum sunt judecătorii, procurorii, ambasadorii, militarii, înalţii funcţionari, are drept de vot, dar nu are voie să facă campanie electorală, evident că până şi domnul Băsescu trebuie să respecte această decizie a Curţii Constituţionale să nu încalce Constituţia. Dar asta putem să stabilim pe 21, în funcţie de decizia Curţii Constituţionale”, a afirmat Victor Ponta miercuri, la Giurgiu, la finalul unei întâlniri cu autorităţile locale, citat de Gandul.info.

.

.

Continue Reading

COABITARE

Ponta: Potrivit INS, la referendumul din 29 iulie a fost cvorum de 50%. Replica lui Traian Băsescu

Published

on

victor ponta traian basescuPremierul Victor Ponta a declarat, referindu-se la rezultatele Institutului Naţional de Statistică privind recensământul din 2011, că, potrivit acestor date, referendumul privind demiterea preşedintelui a îndeplinit condiţia de cvorum de 50%, astfel că şeful statului ar fi trebuit demis.

“Am văzut şi eu datele finale ale recensământului. Mai bine mai târziu decât niciodată, doar că, din păcate, am fost peste 50% în 29 iulie 2012, data la care am dat lovitura de stat cum ar spune unul din rămaşii în urmă. Am fost peste 50%, nu ne mai foloseşte foarte mult acum, însă o să vă rog dl ministru de Interne şi cu ministrul Administraţiei să vedem cum adaptăm toată legislaţia noastră (…) Dacă o dată s-a întâmplat nu mai trebuie să se întâmple şi a doua oară”, a declarat Ponta, citat de Jurnalul.ro.

“Dacă Victor Ponta a făcut asemenea declaraţii, atunci dovedeşte că este acelaşi om lipsit de responsabilitate”, a fost replica lui Traian Băsescu.

Sursa: Jurnalul.ro
Foto: preisdency.ro

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

POLITICĂ3 hours ago

Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă îi îndeamnă pe români să îl voteze președinte pe Nicolae Ciucă (P)

U.E.7 hours ago

Bugetul UE pentru 2025. Parlamentul Eropean și Consiliul UE continuă negocierile pentru un acord final

U.E.9 hours ago

La o lună de la alegerile legislative din Lituania, populiștii se alătură coaliției de guvernare. SUA critică alianța

PARLAMENTUL EUROPEAN10 hours ago

Eurodeputatul Victor Negrescu, întâlnire cu CEO-ul Raiffeisen din România: Continuăm demersurile pentru aderarea completă a României la spațiul Schengen

U.E.11 hours ago

Josep Borrell, mesaj din cea de-a cincea vizită la Kiev: Ucraina nu are nevoie de aplauze. În război ai nevoie de muniție 

U.E.1 day ago

Consiliul a prelungit cu doi ani mandatul misiunii de asistență militară a UE în sprijinul Ucrainei, cu un buget de peste 400 mil. euro

INTERNAȚIONAL1 day ago

Înflația globală în rândul țărilor OCDE încetinește pe fondul scăderii prețurilor la energie

U.E.1 day ago

Josep Borrell efectuează ultima vizită la Kiev în calitate de șef al diplomației UE: Sprijinul pentru Ucraina, prioritatea mea personală în timpul mandatului

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Marcel Ciolacu reafirmă angajamentul ferm al Guvernului României pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și extremismului

NATO1 day ago

Stoltenberg iese la rampă în ajunul noii epoci Trump: Putin respectă forța. Europa trebuie să susțină politica de forță a lui Trump, dovedind că este partener adevărat, nu călăreț liber

INTERNAȚIONAL3 days ago

Joe Biden face apel la unitate după victoria lui Trump: “Într-o democrație, voința poporului prevalează întotdeauna. Nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”

ROMÂNIA5 days ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA5 days ago

Iulius Firczak, deputat în cadrul Comisiei pentru buget: Trebuie să învățăm cum să atragem capital privat în cercetarea medicală. Este un joc pe care SUA și China l-au învățat deja

ROMÂNIA5 days ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA6 days ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA6 days ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Economiei evidențiază avantajul competitiv pe care îl poate avea România în industria dispozitivelor medicale: Să avem mai multă proprietate intelectuală înregistrată în țara noastră

ROMÂNIA6 days ago

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: Sistemul de sănătate românesc se confruntă cu provocări semnificative. Punerea în aplicare la timp a investițiilor din PNRR este esențială

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE6 days ago

Luca Niculescu: Pentru România, aderarea la OCDE va însemna o ocazie extraordinară de a avea un sistem de sănătate mai modern, axat pe inovare, cercetare, adaptat la provocările lumii moderne

Advertisement

Trending