Țările UE au decis: Cu o zi înainte de Summitul G20, Uniunea Europeană anunță prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei

Țările membre ale Uniunii Europene au adoptat joi decizia prelungirii până la 31 ianuarie 2020 sancțiunile economice care vizează anumite sectoare ale economiei rusești, la o săptămână distanță după ce șefii de stat sau de guvern au decis, în unanimitate, să prelungească sancțiunilor împotriva Rusiei pentru încă șase luni ”din cauza neimplementării acordurilor de la Minsk”. Decizia intervine și cu o zi înainte de debutul Summitului G20 de la Osaka la care vor participa și marile țări europene, Rusia și șefii Comisiei Europene și Consiliului European

Potrivit unui comunicat al Consiliului remis CaleaEuropeană.ro, această decizie a fost luată ca urmare a informațiilor actualizate prezentate de cancelarul Merkel și de președintele Macron în cadrul Consiliului European din 20-21 iunie 2019, referitoare la stadiul punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk, de care este legată decizia de a menține sau nu sancțiunile.

În urma acestor informații actualizate, Consiliul European a solicitat reluarea de urgență a eforturilor de negociere, în vederea punerii în aplicare a acordurilor de la Minsk, precum și adoptarea de măsuri menite să restabilească încrederea între părți. În acest context, liderii UE au convenit în unanimitate să mențină sancțiunile economice impuse Rusiei. Astăzi, Consiliul a adoptat această decizie în mod formal prin procedură scrisă.

Măsurile vizează sectorul financiar, sectorul energetic și sectorul apărării, precum și domeniul produselor cu dublă utilizare. Măsurile au fost introduse inițial la 31 iulie 2014, pentru o perioadă de un an, ca răspuns la acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina, și au fost consolidate în septembrie 2014.

Sancțiunile economice prelungite prin această decizie includ:

  • limitarea accesului la piețele de capital primare și secundare din UE pentru 5 mari instituții financiare ruse cu capital majoritar de stat și pentru filialele deținute în majoritate de acestea și stabilite în afara UE, precum și pentru trei mari societăți ruse din domeniul energiei și trei din domeniul apărării;
  • impunerea de interdicții la export și la import în ceea ce privește comerțul cu arme;
  • stabilirea unei interdicții la export pentru produsele cu dublă utilizare destinate unor scopuri militare sau unor utilizatori finali din domeniul militar din Rusia;
  • restricționarea accesului Rusiei la anumite tehnologii și servicii sensibile care pot fi utilizate pentru producția și explorarea petrolieră;

Pe lângă aceste sancțiuni economice, sunt, de asemenea, în vigoare mai multe măsuri ale UE ca răspuns la criza din Ucraina. Printre acestea se numără:

Consiliul European din 19 martie 2015 a legat durata sancțiunilor de punerea în aplicare în întregime a acordurilor de la Minsk, care era prevăzută să aibă loc până la 31 decembrie 2015. Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, sancțiunile au fost menținute.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare