Ambasadorii la UE au aprobat astăzi un acord politic provizoriu, la care au ajuns președinția Consiliului și negociatorii Parlamentului European la 15 decembrie, cu privire la revizuirea Regulamentului privind rețelele transeuropene de energie (TEN-E). Noile norme pentru TEN-E vor sprijini obiectivele UE în materie de climă și Pactul verde. Acordul va fi acum adoptat în mod formal de ambele instituții, se arată în comunicatul oficial.
„Acordul la care s-a ajuns garantează că, în viitor, proiectele noi care presupun combustibili fosili nu vor beneficia de finanțare din partea Mecanismului pentru interconectarea Europei. Acest acord asigură că vom investi într-un viitor verde și neutru din punct de vedere climatic, care garantează eficiență, competitivitate și siguranța aprovizionării și care, în același timp, nu lasă pe nimeni în urmă”, a transmis Jernej Vrtovec, ministrul sloven al infrastructurii.
Negociatorii Consiliului și Parlamentului au convenit, printre altele:
- să nu se mai acorde sprijin proiectelor noi care implică gaze naturale și petrol și să se introducă criterii obligatorii de durabilitate pentru toate proiectele
- să se simplifice și să se accelereze procedurile de autorizare, în special prin crearea unui punct unic de contact pentru fiecare proiect în ceea ce privește autorizarea
- să se permită, pe durata unei perioade de tranziție care se va încheia la 31 decembrie 2029, utilizarea de active dedicate hidrogenului convertite din gaze naturale pentru transportul sau stocarea de amestecuri predefinite de hidrogen cu gaze naturale sau cu biometan.Eligibilitatea pentru asistență financiară din partea UE pentru astfel de proiecte se va încheia la 31 decembrie 2027
- să se permită proiectelor care nu se mai află pe lista proiectelor de interes comun, dar pentru care autoritatea competentă a acceptat spre examinare un dosar de cerere, să își mențină drepturile și obligațiile în ceea ce privește autorizarea mai rapidă în cazul Ciprului și al Maltei, care nu sunt încă interconectate la rețeaua transeuropeană de gaze
- să se permită o interconectare pentru fiecare stat membru în curs de dezvoltare sau planificare care a primit statutul de proiect de interes comun și care este necesară pentru a asigura interconectarea permanentă a Ciprului și a Maltei la rețeaua transeuropeană de gaze
- să se adauge o trimitere explicită la articolul 136 din Regulamentul financiar al UE, care enumeră situațiile în care o persoană sau o entitate este exclusă de la selecția pentru a primi finanțare din partea UE, cum ar fi frauda, corupția sau comportamentele legate de organizațiile criminale
- să se includă în domeniul de aplicare al regulamentului anumite tipuri de electrolizoare cu o capacitate de cel puțin 50 MW, furnizate de un singur electrolizor sau de un set de electrolizoare care formează un singur proiect coordonat și care contribuie la durabilitate. Electrolizoarele nu vor fi eligibile pentru finanțare
- să se sublinieze rolul energiei din surse regenerabile în ceea ce privește toate activele, inclusiv rețelele inteligente de gaze
- să se creeze posibilitatea unei cooperări neobligatorii în domeniul planificării rețelelor offshore
- să se consolideze procesul de guvernanță pentru TEN-E cu un rol mai important pentru părțile interesate relevante
- să se includă în domeniul de aplicare al regulamentului proiecte de interes reciproc, în cazul în care acestea sunt durabile și demonstrează beneficii la nivelul UE
Regulamentul revizuit va continua să garanteze că noile proiecte corespund obiectivelor legate de integrarea pieței, competitivitate și siguranța aprovizionării. Regulamentul va continua să sprijine proiectele care conectează regiunile în prezent izolate de piețele europene ale energiei, care consolidează interconectările transfrontaliere existente și care promovează cooperarea cu țările din afara UE.
Comisia Europeană și-a prezentat propunerea privind TEN-E revizuită la 15 decembrie 2020. Revizuirea Regulamentului privind TEN-E identifică 11 coridoare prioritare și 3 domenii tematice prioritare care trebuie dezvoltate și interconectate. Acesta actualizează categoriile de infrastructură eligibile pentru acordarea sprijinului, punând accent pe decarbonizare, și acordă o atenție sporită rețelelor offshore de energie electrică, infrastructurii de hidrogen și rețelelor inteligente. Acest lucru se va realiza preponderent prin proiecte de interes comun care sunt eligibile pentru finanțare prin Mecanismul pentru interconectarea Europei pentru perioada 2021-2027. Lista proiectelor de interes comun este adoptată de Comisie sub forma unui regulament delegat bazat pe o evaluare efectuată de așa-numitele grupuri regionale. Proiectele de interes comun beneficiază de o serie de avantaje, dar nu există nicio garanție de finanțare din partea UE pentru proiectele de pe lista proiectelor de interes comun.
Consiliul a ajuns la o abordare generală cu privire la TEN-E la 11 iunie 2021. Președinția Consiliului și negociatorii Parlamentului European au ajuns la un acord politic provizoriu în negocierile din cadrul trilogului, la 15 decembrie 2021. Noul regulament va fi acum adoptat în mod formal de către Consiliu și Parlamentul European.




