Guvernul britanic face pregătiri adiționale în cazul în care nu se poate ajunge la niciun acord cu UE în ceea ce privește Brexitul, potrivit declarațiilor premierului Theresa May care consideră că este pregătită pentru o „ruptură clară” de blocul comunitar, notează Politico Europe.
În pofida faptului că a insistat că are așteptări mari în ceea ce privește „un rezultat pozitiv” după declanșarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, premierul le-a spus parlamentarilor că Marea Britanie ia în considerarea toate opțiunile privind ieșirea Regatului Unit din UE.
„Luăm în considerarea numeroase scenarii care ar putea apărea în ceea ce privește negocierea, acordul, calendarul și ce alte oportunități s-ar mai putea ivi. Avem în vedere toate opțiunile.”
Cu toate acestea, May a dat asigurări, în urma întrevederii sale avută cu președintele Parlamentului European și cu negociatorul-șef din partea PE, că parcursul Marii Britanii va fi unul „lin și fără deranjamente”.
Răspunzând îngrijorărilor venite din partea instituțiilor financiare și a mediului de afaceri privind așa-numitul „scenariu tensionat” care ar putea apărea după ieșirea Regatului Unit din UE, May le-a spus parlamentarilor că va fi nevoie de o perioadă de adaptare și implementare.
–




