Premierul britanic, Theresa May, a salutat vineri acordul la care au ajuns liderii europeni pentru trecerea la cea de-a doua fază a negocierilor, calificându-l ”un pas important” în drumul spre Brexit, potrivit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

”Astăzi (vineri) este un pas important pe drumul unui Brexit lin şi ordonat şi elaborarea unui viitor partenariat strâns şi special”, a scris premierul britanic pe Twitter.
Acesta este un pas important pe drumul de a asigura Brexit-ul lin şi ordonat pe care oamenii l-au votat în iunie anul trecut’, a reiterat Theresa May, într-o declaraţie făcută în faţa reşedinţei sale din Berkshire, sudul Angliei.
”Sunt fericită că s-a convenit că trebuie să avansăm rapid în ce priveşte perioada de tranziţie, ceea ce va aduce garanţii firmelor şi persoanelor”, a mai afirmat ea.
”Mai sunt încă multe de făcut, dar suntem pe calea cea bună pentru a ajunge la un Brexit care va face Marea Britanie mai puternică, mai sigură şi mai prosperă”, a adăugat dna May, precizând că doreşte ca noua fază a negocierilor să înceapă ”imediat”.
Discuţiile referitoare la perioada de tranziţie post-Brexit urmează să înceapă în ianuarie, însă chestiunea viitoarei relaţii comerciale cu UE nu va fi abordată mai devreme de luna martie.
”Vom părăsi UE la 29 martie 2019. Vom elabora şi negocia un acord comercial cu UE, dar vom negocia de asemenea acorduri cu alte state ale lumii”, a mai spus premierul britanic.
Miercuri, Theresa May a pierdut în parlament, la o diferenţă de patru voturi, un vot crucial referitor la Brexit, din cauza rebeliunii câtorva deputaţi conservatori, o situaţie care a evidenţiat din nou majoritatea fragilă de care dispune premierul.
Deşi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a prevenit că ‘faza a doua a negocierilor va fi mult mai dificilă’ decât prima, mai mulţi lideri europeni i-au transmis vineri un mesaj de susţinere dnei May, dat fiind că o slăbire a poziţiei acesteia ar complica şi mai mult discuţiile




