Connect with us

GENERAL

UE recicleaza bunurile MAFIEI

UE sprijina dezvoltarea regiunii de sud a Italiei, oferind finantare pentru actiunile vizand transformarea proprietatilor mafiei in centre educationale si de afaceri, prin fondul european de dezvoltare regionala.

Published

on

UE sprijina dezvoltarea regiunii de sud a Italiei, oferind finantare pentru actiunile vizand transformarea proprietatilor mafiei in centre educationale si de afaceri, prin fondul european de dezvoltare regionala.

În perioada 2007-2013, UE va aloca, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională (FEDER) 64 de milioane de euro pentru activităţi menite să dea o nouă destinaţie proprietăţilor care au aparţinut unor foşti lideri ai mafiei italiene. De trei sferturi din această sumă va beneficia un program destinat să promoveze securitatea şi dezvoltarea celor patru regiuni din sudul Italiei – Calabria, Campania, Puglia şi Sicilia.
Italia este cel de-al treilea beneficiar al fondurilor europene destinate dezvoltării regionale, după Polonia şi Spania. În perioada 2007-2013, Italia va primi 28,8 miliarde de euro – 21,9 miliarde provenind din FEDER şi alte 6,9 miliarde din Fondul social european.
În perioada 2007-2013, UE va aloca, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională (FEDER) 64 de milioane de euro pentru activităţi menite să dea o nouă destinaţie proprietăţilor care au aparţinut unor foşti lideri ai mafiei italiene.
Italia este cel de-al treilea beneficiar al fondurilor europene destinate dezvoltării regionale, după Polonia şi Spania. În perioada 2007-2013, Italia va primi 28,8 miliarde de euro – 21,9 miliarde provenind din FEDER şi alte 6,9 miliarde din Fondul social european.

Read this article:
UE da o noua destinatie fostelor proprietati ale mafiei

GENERAL

Italia nu sprijină utilizarea armelor furnizate Ucrainei în afara teritoriului național

Published

on

© G7 Italia

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a reiterat luni, la Bruxelles, că armele furnizate de Italia Ucrainei pot fi utilizate „doar în interiorul teritoriului ucrainean.” Declarația a fost făcută în contextul reuniunii miniștrilor de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene, subliniind că poziția Romei rămâne neschimbată, informează AFP, preluat de Agerpres.

„Poziţia noastră asupra utilizării de arme de către Ucraina nu s-a schimbat, ele pot fi utilizate doar în interiorul teritoriului ucrainean,” a declarat Tajani, în condițiile în care SUA au autorizat Ucraina, duminică, să utilizeze rachete cu rază lungă de acțiune împotriva unor ținte din Rusia.

Decizia Washingtonului marchează o schimbare majoră în politica față de Ucraina, permițând forțelor ucrainene să lovească obiective logistice și aerodromuri rusești cu rachete capabile să atingă distanțe de câteva sute de kilometri. Acest pas strategic vine cu doar câteva săptămâni înainte de preluarea președinției de către Donald Trump, susținător al încheierii rapide a războiului dintre Rusia și Ucraina.

Tajani a subliniat și importanța găsirii unei soluții diplomatice, exprimându-și sprijinul pentru organizarea unei conferințe de pace internațională. „Sunt în favoarea unei conferințe de pace în prezenţa ruşilor, chinezilor, indienilor şi brazilienilor,” a declarat el, adăugând că Beijingul ar putea juca un rol pozitiv în a convinge Moscova să înceteze „acest război lipsit de sens.”

Totodată, ministrul italian a condamnat prezența soldaților nord-coreeni care luptă alături de forțele ruse, considerând-o un semnal negativ pentru perspectivele de pace.

Declarațiile lui Tajani subliniază poziția prudentă a Italiei în sprijinirea Ucrainei, concentrându-se pe respectarea limitelor impuse pentru utilizarea armamentului și promovarea unui dialog diplomatic internațional.

Continue Reading

GENERAL

Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor internaționale evreiești: Este important să continuăm politicile de prevenire și combatere a antisemitismului

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții organizațiilor internaționale evreiești, reuniți la București cu prilejul evenimentelor dedicate Reuniunii Consiliului Rabinic și a Liderilor evrei internaționali, precum și al împlinirii a 145 de ani de la acordarea primelor cetățenii române evreilor din România.

„Dezvoltarea și implementarea de măsuri, politici sau strategii holistice, eficiente și durabile în toate domeniile relevante nu este posibilă în absența unui parteneriat solid cu comunitățile evreiești. Este important, de asemenea, pentru întreaga societate să consolidăm ceea ce am început prin adoptarea celei de-a doua Strategii naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură (2024-2027), precum și prin introducerea materiei Istoria Evreilor. Holocaustul în programa de studiu obligatorie la clasele a XI-a și a XII-a începând din anul școlar 2023-2024”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului român a evidențiat, cu acest prilej, soliditatea relației și continuitatea de peste șapte decenii a bunelor relații dintre România și Israel, cel mai apropiat aliat și partener special și de încredere al țării noastre în Orientul Mijlociu.

Totodată, premierul a amintit foarte buna cooperare cu Federația Comunităților Evreiești din România și cu președintele federației, Silviu Vexler, în direcția eforturilor de prevenire și combatere a antisemitismului.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen evocă un “moment istoric” și “o zi de mare mândrie” prin decizia de aderare graduală a Bulgariei și României la Schengen, cu frontierele aeriene și navale

Published

on

© European Union, 2022/ Source - EC Audiovisual

Comisia Europeană a salutat sâmbătă seară decizia luată în unanimitate de Consiliul Uniunii Europene, de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime în martie 2024, executivul european precizând că aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă. 

Decizia de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria și Romania. Este o zi de mare mândrie pentru cetățenii români și bulgari. Începând cu luna martie, vor putea să traverseze liber frontierele maritime și aeriene interne, fără a se supune controalelor la frontiere. Este un pas major înainte pentru cele două țări și pentru spațiul Schengen, în ansamblul său. Adresez felicitările mele Bulgariei și României: această mare realizare a fost posibilă grație eforturilor, angajamentului și perseverenței de care ați dat dovadă. Datorită dumneavoastră, spațiul Schengen va deveni și mai puternic, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, discuțiile privind o altă decizie de a elimina controalele la frontierele terestre vor continua în cursul anului 2024. Comisia Europeană precizează că un spațiu Schengen extins va conferi UE, ca Uniune, mai multă putere, atât pe plan intern, cât și pe scena internațională.

Decizia a fost salutată și de comisarii europeni de resort, în speță Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene pentru modul de viață europeană, și Ylva Johansson, comisarul european pentru piață internă.

“Decizia istorică luată astăzi de Consiliu reprezintă o confirmare importantă a unității UE în scop și în spirit. Aderarea României și a Bulgariei va întări spațiul Schengen, va consolida această „bijuterie a coroanei” atât de reprezentativă pentru stilul de viață european, în beneficiul pieței interne, al economiei noastre și al cetățenilor europeni de pretutindeni. Felicit din toată inima ambele țări pentru eforturile depuse spre a ajunge aici – este realizarea dumneavoastră pe care nu numai că o meritați, dar pe care o și așteptați de multă vreme. Și vom continua să pășim pe acest drum împreună”, a transmis Margaritis Schinas.

 

“Salut din inimă decizia unanimă luată de statele membre de a invita România și Bulgaria să adere la spațiul Schengen. Această decizie istorică a Consiliului vine după 13 ani de blocaj și este rezultatul angajamentului politic și al determinării. Este un pas crucial înainte, care le va permite cetățenilor și întreprinderilor să beneficieze pe deplin de drepturile lor la libera circulație, atât pe mare, cât și pe calea aerului. Am convingerea că anul viitor Consiliul va fi în măsură să decidă cu privire la eliminarea controalelor la frontierele terestre. Voi continua să sprijin activ acest proces de o importanță crucială pentru Europa”, a spus și Ylva Johansson.

 

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, sâmbătă, 30 decembrie 2023, la ora 22.38, în unanimitate, decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria, în conformitate cu care acquis-ul comunitar Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat care reprezintă oficializarea deciziei de aderare a României cu granițele aeriene și maritime la zona de liberă circulație, o decizie salutată de președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul și ministrul de interne Cătălin Predoiu, ministrul de externe Luminița Odobescu, dar și de liderii instituțiilor UE – președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în timp ce președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene a precizat că acest acord prin care spațiul Schengen se extinde reprezintă ultimul al mandatului semestrial al Spaniei la cârma UE.

Potrivit executivului de la Bruxelles, Bulgaria și România sunt pregătite să adere la spațiul Schengen, mai  În 2011 Comisia a confirmat pentru prima oară că atât Bulgaria, cât și România, sunt pregătite să devină membre ale spațiului Schengen fără controale la frontierele interne. De atunci, Bulgaria și România au continuat să demonstreze că îndeplinesc condițiile impuse pentru a adera la spațiul Schengen. Acest fapt a fost reconfirmat de către trei misiuni de informare desfășurate la frontierele externe bulgare și române în 2022 și 2023. De asemenea, Comisia a lansat proiecte-pilot cu România și Bulgaria în martie 2023, pentru a da un impuls gestionării frontierelor externe, pentru a consolida cooperarea cu țările din vecinătate și pentru a asigura proceduri rapide de azil și returnare.

La rândul său, spațiul Schengen este pregătit să primească Bulgaria și România. În ultimul deceniu, UE a lucrat la consolidarea arhitecturii care protejează spațiul fără controale la frontierele interne. Au fost introduse o serie de măsuri în domeniul securității și al cooperării polițienești și judiciare pentru a garanta că UE rămâne la fel de puternică în fața amenințărilor la adresa securității. Spațiul Schengen este acum susținut și de un nou model de guvernanță, de un nou mecanism de evaluare și de un ciclu anual de raportare și monitorizare. Eforturile comune depuse în ultimii ani au sporit puterea și reziliența spațiului Schengen.

Această nouă extindere a spațiului Schengen confirmă și consolidează încrederea reciprocă și unitatea dintre statele membre care stau la baza spațiului Schengen și va contribui la dezvoltarea acestui proiect esențial. Ea va aduce mai multă putere Uniunii prin consolidarea protecției frontierelor noastre externe comune și printr-o cooperare polițienească eficace. Gradul de prosperitate va crește datorită eliminării timpului pierdut la frontiere și prin facilitarea contactelor între persoane și întreprinderi, la fel ca și atractivitatea Uniunii, prin extinderea semnificativă a celui mai mare spațiu comun din lume fără controale la frontierele interne.

Etapele următoare

Discuțiile referitoare la stabilirea unei date pentru viitoarea eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele interne terestre vor continua în 2024 și se estimează că o decizie în acest sens va fi luată de către Consiliu într-un interval de timp rezonabil.

Pentru a asista Bulgaria și România în protejarea frontierelor externe ale Uniunii, aceste țări vor continua să primească un sprijin financiar substanțial, precum și asistență Frontex. În același timp, proiectele-pilot dezvoltate de Bulgaria și România la frontierele externe s-au dovedit a fi eficiente și ar trebui să fie transformate într-un format mai structurat.

Context

Spațiul Schengen de liberă circulație al Europei este una dintre cele mai mari realizări ale sale și dreptul cel mai apreciat de către cetățenii UE. Ceea ce a început în 1985 ca un proiect interguvernamental între cinci state membre – Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg – s-a extins treptat odată cu cele șapte valuri de extindere, pentru a deveni ceea ce este astăzi cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Beneficiile eliminării frontierelor interne sunt și acum la fel de întemeiate precum erau în 1985.

Spațiul Schengen cuprinde 27 de țări și se întinde pe mai mult de 4 milioane de km2, înglobând o populație de aproape 420 de milioane de persoane. Odată cu aderarea României și a Bulgariei, spațiul Schengen va crește la 4,5 milioane de km2 și o populație de 450 de milioane.

Spațiul Schengen este parte integrantă a cadrului juridic al UE. Potrivit tratatelor, toate statele membre ale UE trebuie să devină, când sunt pregătite, membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen. Este atât un drept, cât și o obligație. Atât Bulgaria, cât și România au dovedit rezultate exemplare în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor. Odată cu aderarea României și a Bulgariei, spațiul Schengen devine și mai puternic. Misiunile voluntare de informare desfășurate în 2022 în Bulgaria și România, precum și ultima misiune derulată în 2023 în Bulgaria au venit să reconfirme gradul de pregătire al celor două țări.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
U.E.31 minutes ago

Spațiul cibernetic al Europei este mai sigur și mai protejat. A intrat în vigoarea Legea privind reziliența cibernetică

ROMÂNIA37 minutes ago

ICI București și Agerpres extind proiectul „Aplicație AI – Știrile Agerpres” la nivel regional, un demers ce marchează extinderea utilizării inteligenței artificiale în fluxurile de știri regionale

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Situația din Ucraina și sprijinul occidental pentru Kiev, pe agenda discuțiilor premierului polonez cu președintele francez și liderul opoziției germane

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ziua Internațională a Drepturilor Omului. MAE: Respectul pentru drepturile omului este indispensabil pentru pace, democrație și dezvoltare durabilă

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Roxana Mînzatu, după ce un studiu OCDE arată o scădere sau stagnare a competențelor adulților în materie de citire, scriere și calcul: Este nevoie de o schimbare transformatoare în abordarea europeană a competențelor

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Republica Moldova primește 50 milioane de euro asistență macrofinanciară de la Comisia Europeană

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII4 hours ago

Banca Europeană de Investiții oferă împrumuturi în valoare de 3 miliarde de euro pentru agricultură în întreaga Europă, cu accent pe tinerii fermieri, egalitatea de gen și investițiile verzi

ROMÂNIA4 hours ago

ICI București și InfoCons au lansat primul proiect european la nivel global pentru conștientizarea, educarea și informarea pieței cu privire la securitatea și securizarea conceptelor vizuale

U.E.4 hours ago

UE semnalează: Regresul democratic al Georgiei și măsurile represive împotriva protestarilor au consecințe asupra relațiilor noastre bilaterale

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Von der Leyen, alături de fermierii europeni: Trebuie să aveți o poziție de negociere mai puternică față de cei care stabilesc prețurile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII6 days ago

Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni

INTERVIURI1 week ago

INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria

POLITICĂ1 week ago

Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ1 week ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

Trending