Uniunea Europeană a cerut luni Iranului să înceteze toate activităţile de îmbogăţire a uraniului care contravin angajamentelor asumate prin acordul nuclear internaţional, după ce Teheranul a anunţat luni dimineaţă că a început să îmbogăţească uraniu peste nivelul de 4,5%, transmite AFP.
”Îndemnăm cu putere Iranul să înceteze şi să revină asupra activităţilor care contravin angajamentelor luate în cadrul” acordului de la Viena, a declarat Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei europene, într-un briefing de presă la Bruxelles, notează Agerpres.
Oficialul european a subliniat totodată că Uniunea Europeană este ”foarte preocupată” de anunţurile comunicate de Iran în ultimele zile.
Cele trei state europene părţi ale acordului semnat în iulie 2015 la Viena – Franţa, Germania, Marea Britanie – au condamnat, la rândul lor, decizia Iranului.
În comunicate separate, Londra şi Berlinul au chemat duminică Teheranul să revină asupra deciziei, iar Parisul şi-a exprimat “marea îngrijorare”, cerându-i acestuia să înceteze orice activitate “neconformă” cu acordul nuclear.
Anunţul vine după ce duminică Teheranul a făcut cunoscut că a început să îmbogăţească uraniu peste limita de 3,67% impusă de acordul internaţional din 2015 privind programul nuclear iranian.
La un an după retragerea SUA din acordul de la Viena, Teheranul a anunţat pe 8 mai că a decis să nu mai respecte două limite la care consimţise: un plafon de 300 kg pentru rezervele de uraniu îmbogăţit (UF6) şi unul de 130 tone pentru rezervele de apă grea. În aceeaşi zi, Teheranul a dat un ultimatum de 60 de zile statelor încă părţi ale acordului (Franţa, Germania, Marea Britanie, China şi Rusia) pentru a-l ajuta să evite sancţiunile americane.




