UE și China nu au înregistrat progrese în cadrul discuțiilor privind taxele vamale pentru vehiculele electrice fabricate în China, anunță Valdis Dombrovskis după întâlnirea cu Wang Wentao

Uniunea Europeană și China nu au progresat în cadrul discuțiilor privind taxele asupra vehiculelor electrice fabricate în China, a menționat joi Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru o economie în serviciul cetățenilor, și comisar desemnat pentru portofoliul economiei și productivității, precum și de implementare și simplificare, după întâlnirea cu ministrul chinez al Comerțului Wang Wentao, dar Beijingul va avea o altă șansă, informează Politico Europe.

Dombrovskis a lăsat fereastra deschisă pentru ca Wang să revină cu o contraofertă mai bună privind prețurile sau volumul – cunoscute și sub numele de angajamente – a declarat purtătorul de cuvânt pentru comerț al Comisiei Europene Olof Gill într-o declarație: ”Cele două părți au convenit să analizeze din nou angajamentele privind prețurile”.

Comisia a respins primele astfel de oferte săptămâna trecută, susținând că acestea nu abordau în mod suficient subvențiile de stat pe care China le acordă industriei sale de automobile electrice. Aceste subvenții sunt în centrul anchetei. Potrivit Comisiei, acestea creează un avantaj neloial față de producătorii europeni de vehicule electrice.

Executivul european a găsit acum oportunități legale în normele care reglementează aceste anchete anti-subvenții pentru a prezenta Chinei o nouă șansă de a face o ofertă modificată.

”Ambele părți au convenit să își intensifice eforturile pentru a găsi o soluție eficientă, aplicabilă și compatibilă cu OMC în cazul (vehiculelor electrice cu baterie)”, a postat Dombrovskis pe platforma X, fostă Twitter.

Cu alte cuvinte, China refuză în continuare să se alinieze la concluziile UE conform cărora Beijingul sprijină în mod incorect industria sa auto.

”Aceasta nu aduce atingere anchetei UE și termenelor sale”, a adăugat comisarul leton, ceea ce înseamnă că procesul va fi reluat și – cel mai probabil – va duce la impunerea de taxe de la sfârșitul lunii octombrie.

Următoarea etapă este informarea de către Comisie a țărilor membre, astfel încât acestea să se poată pregăti pentru vot.

Politico relata miercuri că experții statelor membre în domeniul comerțului nu vor decide asupra taxelor săptămâna viitoare, așa cum era prevăzut inițial. Odată ce Comisia informează oficial guvernele naționale cu privire la constatările sale definitive în cadrul anchetei, acest vot poate fi programat pentru Comitetul pentru instrumentele de apărare comercială, în cadrul procedurii de comitologie.

Teoretic, un blocaj este posibil, dar acest lucru ar reprezenta o premieră, deoarece nu s-a întâmplat niciodată în istoria politicii comerciale europene. Procedura de vot  este în avantajul Comisiei Europene, în mod intenționat, deoarece aceasta deține autoritatea în materie de comerț.

Pentru a declanșa o procedură de revizuire a măsurilor de apărare comercială propuse de Comisia Europeană, este nevoie de o majoritate simplă (14 țări). În acest caz, propunerea ajunge pe masa unul comitet de apel pentru a fi examinată. Un aviz negativ din partea comitetului de apel are nevoie de o majoritate calificată: 55% dintre statele membre (15 țări) care reprezintă 65% din populația UE.

Luând în considerare dinamica acestui caz, totuși, o înfrângere a Comisiei pare puțin probabilă.

Trebuie amintit că motorul economiei europene, Germania, este cel mai vocal oponent al taxelor, datorită faptului că toți producătorii germani de automobile sunt dependenți de piețele chineze.

Deoarece coaliția formată din social-democrați, verzi și liberali nu este de acord cu privire la modul de abordare a Chinei, Berlinul ar putea fi de fapt forțat să se abțină la votul privind taxele asupra vehiculelor electrice din China.

Având în vedere că are nevoie de alte 13 state care să se opună măsurilor, Germania depune eforturi pentru a strânge numărul de voturi. Între timp, guvernele UE sunt ocupate ”să iasă din sfera represaliilor”, după cum a declarat analistul Gregor Sebastian într-un interviu acordat săptămâna aceasta.

Vorbind pentru Financial Times, comisarul spaniol desemnat Teresa Ribera, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru tranziție, justă, competitivă și curată, a declarat că ”este important să evităm o ciocnire, un război comercial”, devenind astfel un ecou al recentelor declarații ale premierului Spaniei, Pedro Sanchez, care milita recent, într-o vizită efectuată în China, pentru ridicarea de punți între cele două economii pentru a evita o conflagrație comercială. 

Citiți și: Uniunea Europeană și China trebuie să construiască punți pentru a evita un război comercial, subliniază premierul Spaniei: Noi vom fi constructivi

Premierul spaniol Pedro Sanchez face apel la dialog și cooperare cu China, în ciuda tensiunilor comerciale cu UE

Motivele Madridului sunt tot de ordin comercial. Amintim că Beijingul a decis să deschidă o investigație anti-dumping cu privire la importurile de carne de porc și la produsele derivate din UE, are vizează cu precădere Spania, ca răspuns la taxele suplimentare asupra vehiculelor electrice din China anunțate de Comisia Europeană. 

Citiți și: UE reacționează după ce China a decis să se răzbune prin a deschide o investigație anti-dumping cu privire la carnea de porc importată din Uniune: Nu suntem îngrijorați. Ne vom asigura că respectă normele OMC

Să nu uităm că mai mult de jumătate din carne de porc importată de China în 2023 a venit din UE, valoarea acesteia fiind de 6 miliarde de dolari, potrivit datelor vamale, din care aproximativ un sfert a provenit numai din Spania.

Pe locurile doi și trei, Olanda și Danemarca au exportat anul trecut în China produse din carne de porc în valoare de 620 de milioane de dolari și, respectiv, 550 de milioane de dolari.

Și pentru că aminteam de aceste tarife suplimentare, nivelul acestora ar urma să fie

  • BYD: 17,0%
  •  Geely: 19,3%
  • SAIC: 36,3%
  • Alte companii cooperante: 21,3%
  • Companii necooperante: 36,3%
  • Tesla, ca exportator din China, a primit un tarif individual de 9% în această etapă.
  • Anumiți exportatori chinezi și joint venture-uri cu producători din UE, care nu au exportat în perioada de investigație, pot beneficia de tarife vamale mai mici, în conformitate cu cele ale companiilor cooperante.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare