Un eurodeputat român îi scrie lui Dacian Cioloș: ”România nu poate risca repetarea experienţei dezastruoase în absorbţia fondurilor europene din perioada imediată aderării”

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a adresat o scrisoare deschisă Prim-ministrului Dacian Cioloş privind poziţia României în legătură cu utilizarea Fondului European pentru Investiţii Strategice (FEIS).

Victor Bostinaru proj.mngPotrivit unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro, demersul eurodeputatului român vine pe fondul reproşurilor din partea Comisiei Europene care, prin vocea comisarului Jyrki Katainen, a arătat faptul că autorităţile publice nu au fost suficient de active şi nu au promovat oportunităţile FEIS. Mai mult decât atât, Comisarul European pentru locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate, Jyrki Katainen a mai subliniat faptul că „există anumite probleme de atitudine” iar „unele state membre sunt foarte pasive”.

Citiți și Un an de la lansarea ”Planului Juncker”: Marile grupuri politice din Parlamentul European sprijină extinderea planului de investiții, iar euroscepticii critică rezultatele sale

Astfel, conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Vă rog pe această cale să ne comunicaţi, domnule Prim-ministru, în care din aceste categorii de atitudini se încadrează România, având în vedere faptul că, ţara noastră nu doar că nu are niciun proiect finanţat de FEIS, dar nici nu a reuşit măcar să nominalizeze banca care ar urma să administreze acest fond?”

„În egală măsură – mai arată eurodeputatul Victor Boştinaru în scrisoarea sa deschisă – vă reamintesc, domnule Prim-ministru, faptul că România nu poate risca repetarea experienţei dezastruoase în absorbţia fondurilor europene din perioada imediată aderării, rezultatele din prima jumătate a acestui an fiind cu atât mai îngrijorătoare.”

FEIS stă la baza Planului de investiţii pentru Europa. Acesta îşi propune să corecteze disfuncţionalităţile actuale ale pieţei prin eliminarea lacunelor şi mobilizarea investiţiilor private. El va sprijini investiţii strategice în domenii-cheie, cum ar fi infrastructura, educaţia, cercetarea şi inovarea, precum şi finanţarea de risc pentru întreprinderile mici. Fondul, în valoare totală de 21 de miliarde de euro, este estimat să genereze un efect multiplicator global de 1 la 15, generând astfel investiţii noi totale de circa 315 miliarde euro.

Scrisoarea integrală este disponibilă aici.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare