Cele două Corei au prezentat luni o candidatură comună pentru înscrierea luptei coreene în Patrimoniul Umanității, care a fost aprobată de UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), un demers ”fără precedent”, care marchează o nouă etapă în procesul de apropiere dintre cele două state, anunță AFP, citat de Agerpres.
”Faptul că cele două Corei au acceptat să-şi depună în comun candidaturile este fără precedent”, a declarat directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, pentru care ”acest rezultat este o nouă ilustrare a puterii extraordinare a patrimoniului cultural ca vector al păcii şi al legăturii între popoare”.
The two Koreas ???? jointly submit & get inscribed traditional Korean wrestling “Ssirum/Ssireum” on @UNESCO‘s #IntangibleHeritage List! This symbolic step towards inter-Korean #reconciliation shows the power of #HeritageForPeace.
ℹ️ https://t.co/fRkYgGkGvf pic.twitter.com/xSK2OApmVM
— UNESCO (@UNESCO) November 26, 2018
Comitetul UNESCO, reunit ad-hoc la Port Louis, capitala insulei Mauritius, a clasat lupta tradiţională coreeană pe Lista patrimoniului cultural imaterial al Umanităţii pe baza ”propunerii comune” a autorităţilor de la Phenian şi Seul, care şi-au depus cererile în comun în ultimul moment, după ce le prezentaseră separat.
”Ssirum” în Coreea de Nord ”Ssireum” în Coreea de Nord, legat în principal de pământ și agricultură, este atât un sport naționaș, cât și o practică culturală. Periodic au loc competiţii cu ocazia evenimentelor sau sărbătorilor agricole legate de anotimpuri.
Această fuziune inedită a candidaturilor survine după o întrevedere care a avut loc între Audrey Azoulay şi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-In, în octombrie, la Paris, şi după ”schimburi de aceeaşi natură” cu Phenianul în ultimele săptămâni, a precizat UNESCO într-un comunicat.





