Uniunea Europeană le dă o a doua șansă antreprenorilor în faliment cu o bună reputație: Consiliul UE a adoptat în mod formal noi norme privind insolvența întreprinderilor

Uniunea Europeană le dă o a doua șansă antreprenorilor în faliment cu o bună reputație și ușurează accesul întreprinderilor viabile care se confruntă cu dificultăți financiare la cadrele de restructurare preventivă într-o etapă timpurie pentru a preveni insolvența.

Potrivit unui comunciat, Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi în mod formal Directiva privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie. Această decizie marchează sfârșitul procedurii legislative.

Obiectivul general al directivei este de a reduce cele mai importante bariere din calea liberei circulații a capitalurilor care rezultă din diferențele dintre statele membre în ceea ce privește cadrele de restructurare și de insolvență și de a consolida cultura salvării întreprinderilor în UE pe baza principiului celei de a doua șanse. Noile norme au, de asemenea, scopul de a reduce valoarea creditelor neperformante din bilanțurile băncilor și de a preveni acumularea unor astfel de credite neperformante în viitor. Propunerea urmărește astfel asigurarea unui echilibru adecvat între interesele debitorilor și cele ale creditorilor.

Principalele elemente ale noilor norme includ:

– avertizarea timpurie și accesul la informații pentru a ajuta debitorii să detecteze circumstanțele care ar putea da naștere unei probabilități de insolvență și să le semnaleze necesitatea de a acționa rapid;

– cadrele de restructurare preventivă: debitorii vor avea acces la un cadru de restructurare preventivă care să le ofere posibilitatea de a se restructura, în vederea prevenirii insolvenței și a asigurării viabilității lor, protejând astfel locurile de muncă și activitatea economică. Aceste cadre pot fi, de asemenea, disponibile la cererea creditorilor și a reprezentanților lucrătorilor;

– facilitarea negocierilor asupra planurilor de restructurare preventivă cu numirea, în anumite cazuri, a unui practician în domeniul restructurării, pentru a contribui la elaborarea planului;

– planurile de restructurare: noile norme prevăd o serie de elemente care trebuie să facă parte dintr-un plan, inclusiv o descriere a situației economice, a părților afectate și a claselor acestora, a clauzelor planurilor etc.;

– suspendarea executărilor silite individuale: debitorii pot beneficia de o suspendare a executărilor silite individuale pentru a sprijini negocierile asupra unui plan de restructurare într-un cadru de restructurare preventivă. Durata inițială a suspendării executărilor silite individuale este limitată la o perioadă de maximum patru luni;

– remiterea de datorie: întreprinzătorii supraîndatorați vor avea acces la cel puțin o procedură care poate duce la remiterea completă de datorie după o perioadă de maximum 3 ani, în condițiile stabilite în directivă.

Acest vot formal marchează sfârșitul procesului legislativ. Directiva va fi acum semnată în mod formal și apoi va fi publicată în Jurnalul Oficial. Statele membre vor avea la dispoziție doi ani (de la publicarea în JO) pentru a pune în aplicare noile dispoziții. Cu toate acestea, în cazuri justificate corespunzător, acestea pot solicita Comisiei un an suplimentar pentru punerea în aplicare.

Propunerea a fost prezentată de Comisie la 22 noiembrie 2016. Noile norme vor completa Regulamentul privind procedurile de insolvență din 2015, care se axează pe rezolvarea conflictelor de jurisdicție și a conflictelor de legi în cadrul procedurilor de insolvență transfrontaliere și asigură recunoașterea hotărârilor în materie de insolvență pe întreg teritoriul UE.

Parlamentul European a votat în mod formal cu privire la această directivă la 28 martie 2019.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare