Ursula von der Leyen mulțumește statelor membre care ajută la evacuarea personalului afgan al delegației UE 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mulțumește statelor membre care ajută la evacuarea personalului afgan al delegației UE.

„Urmăresc îndeaproape evacuarea în curs a personalului delegației afgane a UE și a familiilor acestora. Primele sosiri în UE au avut loc aseară. Mulțumesc tuturor statelor membre care ne ajută. Eforturile continuă”, a scris președinta Comisiei Europene pe contul de Twitter.

De asemenea, președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat că Uniunea Europeană are responsabilitatea de a găzdui refugiații afgani și nu-i poate poate lăsa pe cei care au lucrat pentru aceasta în Afganistan să riște „represalii” din partea talibanilor veniți la putere.

Sassoli a declarat că refugiații care sosesc din Afganistan, care se află în prezent sub controlul talibanilor, ar trebui să fie repartizați în mod egal între statele membre ale UE.

„Trebuie să îi protejăm pe cei care au lucrat și au cooperat cu noi, nu putem permite ca aceștia să fie lăsați să înfrunte răzbunarea”, a declarat David Sassoli. „Avem o responsabilitate. Cred că Comisia Europeană poate autoriza chiar distribuirea lor între statele membre pentru a păstra o paritate, iar acest lucru se poate face rapid”, a adăugat președintele Parlamentului European.

Un oficial de securitate occidental a declarat miercuri pentru Reuters că peste 2.200 de diplomați și alte persoane au fost evacuate din Afganistan cu zboruri militare. Ofițerul nu a precizat numărul de afgani evacuați.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare