Verzii europeni își aleg astăzi, în Berlin, spitzenkandidatul pentru alegerile europene de anul viitor

Delegaţii formaţiunilor afiliate la Partidul Verde European se reunesc sâmbătă, la Berlin, pentru a-şi desemna spitzenkandidatul  în perspectiva alegerilor europarlamentare din mai 2019.

Sursă: europeangreens.eu

Cei trei candidaţi – Ska Keller, Bas Eickhout şi Petra De Sutter – provin din ţările unde Verzii au înregistrat rezultate notabile în alegerile naţionale şi regionale: Germania, Olanda şi Belgia.

Ska Keller este acum lidera grupului verzilor din Parlamentul European și se declară împotriva populismului care încearcă “să distrugă Uniunea Europeană şi să se întoarcă la naţionalism”.

“Noi nu dorim să continue status quo-ul aşa cum fac alte partide. Vedem nevoia de îmbunătăţire, pentru a aduce Europa mai aproape de cetăţeni, de exemplu prin construirea unei uniuni sociale, ceva care este foarte important, dar care până acum a lipsit. Avem o mulţime de reguli la nivel european pentru factori economici, dar nu cu privire la progresul social”, a explicat Keller.

Senatoarea belgiană Petra De Sutter aduce perspectiva unei medic în luarea deciziilor: “Am fost mereu interesată sau aş spune chiar puţin furioasă pentru efectul mediului asupra sănătăţii noastre. Ca medic, văd o mulţime de probleme legate de fertilitate la pacienţii mei, care sunt corelate absolut cu aspectele de mediu”. De Sutter este primul candidat transsexual la o funcţie de top în UE.

Bas Eickhout, eurodeputat olandez, s-a remarcat prin activitatea sa pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice, având un punct de vedere solid şi despre comerţ. “Comerţul a devenit o ţintă, un scop în sine – pur şi simplu a avea un acord comercial de dragul unui acord comercial. Dacă aceasta este evaluarea dumneavoastră despre acordurile comerciale, atunci evident că orice politică de mediu sau socială este un fel obstacol în calea comerţului. Acesta este exact modul în care negocierile comerciale şi politice de mediu sunt tratate. Acest lucru trebuie să se schimbe”, a spus Eickhout.

În perspectiva alegerilor europarlamentare din 23-26 mai 2019, spitzenkandidații vor face o campanie paneuropeană în numele familiilor politice pe care le reprezintă.

–

–

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare