Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a criticat pe emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, acuzându-i de lipsă de respect față de Ucraina, în contextul în care aceștia au efectuat mai multe deplasări la Moscova fără a ajunge și la Kiev, relatează agenția dpa, preluat de Agerpres.
„Este lipsit de respect să călătorești la Moscova și să nu vii la Kiev”, a declarat Zelenski luni, într-un interviu televizat.
Liderul ucrainean a precizat că înțelege dificultățile logistice și de securitate ale unei vizite într-o țară aflată în război, însă a subliniat că numeroși oficiali internaționali au făcut deja deplasarea la Kiev.
Referindu-se la o eventuală vizită a celor doi emisari americani în capitala ucraineană, Zelenski a afirmat: „Nu avem nevoie de asta, ei da”. Totodată, el a insistat că, din perspectiva sa, rezultatul negocierilor este mai important decât locul în care acestea au loc.
În același interviu, președintele ucrainean a respins din nou solicitarea Rusiei ca Ucraina să se retragă din regiunile estice Lugansk și Donețk. „Aceasta ar fi, fără îndoială, o înfrângere strategică pentru noi”, a apreciat el.
Zelenski a avertizat că o eventuală retragere ar vulnerabiliza pozițiile defensive ale Ucrainei și ar afecta moralul trupelor, în condițiile în care fortificațiile construite pe linia frontului joacă un rol esențial în rezistența militară.
Totodată, el a reiterat că cea mai rapidă cale de a opri conflictul ar fi instituirea unui armistițiu pe actuala linie a frontului.
Ucraina se apără de invazia Rusiei, cu sprijin occidental, de peste patru ani, în timp ce Statele Unite încearcă de luni de zile să faciliteze un acord de pace între părți. Negocierile sunt însă blocate din februarie, pe fondul escaladării conflictului cu Iranul.
Anterior, Witkoff și Kushner au efectuat mai multe vizite la Moscova, unde au purtat discuții cu președintele rus Vladimir Putin.
O deplasare la Kiev, anticipată după Paștele ortodox din 12 aprilie, ar fi reprezentat prima lor vizită în capitala ucraineană, însă aceasta nu a mai avut loc până în prezent.




