Printr-un vot istoric, pentru prima oară de la înfrângerea totală în Karabakh, Armenia și-a jucat opțiunea geopolitică pro-occidentală față în față cu Rusia, care a intervenit direct în alegeri prin constrângeri economice și sancțiuni comerciale, dar și activarea războiului cognitiv – informațional în forță. Măsurile autorităților armene de a bloca influxul de cetățeni ruși finanțați pentru un vot anti-occidental sub presiunea serviciului militar obligatoriu și sprijinul UE, SUA și al președintelui Trump au dus la un rezultat în care singurul semn de întrebare de astăzi rămâne majoritatea constituțională și perspectiva încheierii epopeii păcii în Karabakh. Integrare în UE nu are încă perspective iar menținerea în Uniunea euro-asiatică și prețul scăzut la gaz vor constitui problemele ale Armeniei în etapa viitoare și vor stabili evoluția geopolitică din regiune.
Alegeri cu fața la UE. Majoritatea constituțională în discuție.
Partidul Contractului Civil, condus de premierul Armeniei, Nilol Pashinyan, a câștigat alegerile de duminică, 7 iunie din micul stat caucazian, reușind să obțină 49.81% din voturi și să dețină majoritatea în Parlament, potrivit Comisiei Electorale Centrale, după numărarea voturilor în cele 2005 secții de votare. În Parlament au mai intrat două alianțe, Armenia Puternică, condusă de miliardarul armeano-rus Samvel Karapetyan, omul susținut de către Moscova, cu 23,29% din voturi și Blocul Armenia, condus de către fostul președinte armean Robert Kosharyan, cu 9,94%. Partidul Armenia Prosperă, al omului de afaceri Gagik Tsarukian, nu a reușit să intre în Parlament, situându-se puțin sub pragul de 4%.
Alegerile s-au desfășurat într-o perioadă de înrăutățire accentuată a relațiilor dintre Armenia și Rusia și au marcat smulgerea Armeniei din strânsoarea și controlul absolut rus spre o diversificare și o apropiere față de Uniunea Europeană. Rusia l-a acuzat pe premierul Pahinyan că urmează un curs pro-european și l-a avertizat în repetate rânduri că va avea soarta Ucrainei, care a plecat și ea la drumul spre independență prin încercarea de a se apropia de UE și acordul de asociere, pe care președintele pro-rus de la acea vreme, Viktor Yanukovici a refuzat să-l semneze la Vilnius, în ciuda promisiunilor electorale și a susținerii publice, fapt ce a dus la Maidan, la protestele pro-europene în stradă, la început de 2014, la fuga lui Yanukovici și anexarea Crimeii de către Rusia prin omuleții verzi și un pseudo referendum orchestrat în bătaia puștilor automate Kalashnikov.
Fără a avea o perspectivă de integrare europeană imediată și fără a face parte dintre statele associate, Pashinyan a subliniat că va continua drumul de apropiere al țării sale de Uniunea Europeană în timp ce va rămâne stat membru al Uniunii Economice Eurasiatice, în fapt structura economică dominate de Moscova. Statutele de membri ai celor două organizațiie sunt incompatibile, așa încât va exista un moment în care Armenia va trebui să facă o alegere, pe care nu o poate face astăzi decât dacă este împinsă în afară de către Rusia însăși.
Nikol Pashinyan a inaugurat drumul democratic și pro-european în 2018, când a preluat puterea de la fostul lider autoritar Serzh Sargysan, în urma unor proteste masive de stradă. Între timp, Armenia a pierdut războiul din Nagorno Karabakh și regiunea pe care o controla pe teritoriul azer, încă de la primul război din 1988-1994, în războiul de 44 de zile derulat în 2020, iar capitala Stepanakert/Hankendi în 2023, fapt ce a dus la un exod a circa 100.000 de armeni către teritoriul propriu. Aceasta a fost prima rundă de alegeri de după război, în condițiile în care armenii reproșează rușilor neintervenția pe baza acordurilor CSTO, Organizația Tratatului Securității Colective, și inacțiunea așa numitelor forțe de menținere a păcii ruse din regiune care au contemplat preluarea capitalei de către forțele azere.
Rusia a motivat, în prima parte, faptul că teritoriul Karabakhului de Munte era parte a statului azer și că situația nu putea antrena acțiunea CSTO, fapt ce a stârnit furia părții armene. Între timp, Armenia face eforturi să evacueze trupele ruse de pe teritoriul său: a reușit preluarea controalelor la frontiera aeriană în aeroportul international Erevan, încearcă să preia controlul pe granița sa sudică, cu Turcia și Iranul, un spațiu important pentru viitorul coridor de transport Zangezur, care unește Azerbaidjanul cu exclava sa Nakhchivan, coridor administrat de către SUA și denumit Coridorul Trump pentru Pace și Prosperitate(TRIPP), și caută soluții pentru statutul bazei militare ruse de la Gyumri.
Alegerile au fost un test pentru premierul Pashinyan și pentru proiectul său de apropiere de Ocicdent, în timp ce este supus presiunilor substanțiale din partea Rusiei, care rămâne principalul investitor astăzi și cel mai mare partener comercial al Armeniei, dar și un aliat tradițional, care și-a pierdut însă, în ultimii ani, credibilitatea în fața armenilor. Franța și Uniunea Europeană au fost primii în a saluta victoria în alegeri lui Pashinyan, o victorie dificilă în contextul scăderii dramatice a susținerii publice a premierului, de la 54% în 2021 la 32% astăzi, potrivit sondajelor de opinie. Miza cea mare rămâne majoritatea constituțională, care este încă neclară până la repartizarea mandatelor de deputați.
Presiunea rusă: ingerință în alegeri, agresiunea economică și comercială
Rusia a abordat Armenia de pe poziția fostei metropole care e pe cale să piardă o colonie importantă din Imperiul său. De aceea a acționat pe toate căile pentru a bloca o asemenea evoluție, principalele sale metode fiind presiunea economică și comercială, războiul cognitiv – informațional și presiunea politică, cu elemente de coerciție și amenințare explicită în prag de alegeri. Altfel, la nivel strategic, opțiunile Rusiei au fost cele ale fragmentării scenei politice, blocării majorității lui Pashinyan și promovării excesive a celorlaltor forțe politice pro-ruse care să pătrundă în Parlament și să realizeze o majoritate anti-occidentală.
Principala presiune a vizat blocarea drumului European al Armeniei și obligarea acesteia să renunțe, pe baza incompatibilității subliniate cu Uniunea Economică euro-asiatică patronată de Rusia. La sfârșit de mai, Vladimir Putin a cerut chiar, imperativ, organizarea cât mai rapid posibil a unui referendum pentru a decide opțiunea populației armene pentru UE sau UEEA, pentru a-l pune în dificultate pe Pashinyan și a introduce o temă parazit care să deturneze rezultatele alegerilor și să aducă Rusia în prim plan, ingerință electorală având ca țintă sprijinirea opoziției la actualul premier. Într-o altă ieșire publică, Putin a listat toate beneficiile economice deținute de Armenia și pe care le-ar pierde dacă și-ar continua drumul spre Occident, în timp ce a comparat actuala opțiune a Armeniei cu cea a Ucrainei din 2013-2014 care a dus la amputare teritorială prin anexarea Crimeii de către Rusia și, în final, la război.
Un alt element major de constrângere economică este prețul la gaz. Rusia a subliniat perspectiva ca Armenia să piardă prețul politic stabilit la 177,50 dolari pe mia de metri cubi în condițiile în care prețul pieței este de 600 dolari pe mia de metri cubi. Procesul de ajustare de la 1 la 3,5 ori cât e prețul pieței este unul dureros, l-a făcut Republica Moldova în precedentul mandat Maia Sandu, și astăzi a reușit să se rupă de dependența și condiționările politice ale Moscovei. Pentru că diferența de preț este achitată de statele dependente prin monedă politică și răspunsul întotdeauna pozitiv la constrângerile Moscovei, care se dovedesc mai costisitoare decât diferența de preț și ajustarea la piață.
În ultimele două săptămâni de campanie, Rusia a blocat rând pe rând toate importurile din Armenia, de la cele de flori, apă minerală, cognac, vegetale și fructe. Totul pentru a sancționa legea votată în Parlament privind lansarea procesului de aderare la UE, dar și o altă lege care accelerează procesul de pace cu vecinul Azerbaidjan(și implicit cu Turcia) care se bazează pe acordul negociat de către Statele Unite, un acord care a exclus Rusia definitiv din afacerile legate de Armenia și Azerbaidjan.
Ca urmare a ultimei legi adoptate, Pashinyan a dobândit susținerea pentru alegeri din partea președintelui Trump. Altfel, ca semnale politice, premierul armean l-a găzduit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Erevan, la începutul anului, a organizat reuniunea Comunității Politice Europene și a obținut susținerea UE. Rusia a încercat să valorifice extensiv criticile la adresa lui Pashinyan privind concesiile făcute Azerbaijanului precum refuzul de a cere eliberarea liderilor regiunii Karabakh, aflați în închisoare în țara vecină, dar și susținerea firavă pentru pace, cu 44% pentru și 41% împotrivă în sondajele de opinie.
Kiriyenko, războiul cognitiv-informațional și colecția de falsuri și făcături: Armenia al doilea cel mai atacat stat după Republica Moldova
Răspunsul Moscovei la evoluțiile din Ucraina nu a vizat, deci, doar componenta economico-comercială sau politico-diplomatică, coerciția și amenințările directe. Toate au fost utilizate cu prisosință în războiul cognitiv – informațional menit să modifice percepțiile publice și să altereze rezultatul alegerilor. Coerciție, operațiuni de influență, șantajul de a pierde prețul preferențial la gaz dacă se îndepărtează de Moscova, au fost dublate, la nivelele mai dure, de amenințarea abordării căii Bandera din Ucraina, amenințarea cu războiul dublând false reamintiri ale statutului și obligațiilor de membri al Comunității Statelor Independente. Dar poate cele mai dure amenințări nerostite provin de la existența pârghiilor Moscovei asupra economiei armene, cu precădere componenta energetică – deținută majoritar, dacă nu total, de către Rusia, componentele comerciale și statutul și avantajele din Uniunea Economică cu Rusia, amplificate prin comunicare și viralizare.
La nivelul componentei informaționale, a fost extins efortul cu toate pârghiile la dispoziția Moscovei. O campanie pe scară largă a fost atribuită operațiunii “Matryoshka” utilizând inteligența artificială, activarea extinsă a grupurilor internet pro-Kremlin precum Storm-1516 și Fundația de Combatere a Injustiției, rețele utilizate extensiv în Statele Unite, Germania, Franța și mai ales Republica Moldova. În Armenia au fost lansate și viralizate nu mai puțin de 343 video-uri fabricate după metoda deep fake, a doua cea mai mare campanie după cea din Republica Moldova la alegerile generale din 2025. Mesajele au mers de la trădarea lui Pashinyan și predarea Armeniei în mâinile Turciei și Azerbaidjanului până la atacuri la persoană și character assassination, acuzându-l pe Pashinyan că și-a cumpărat o reședință de mai multe milioane de euro în Franța – o metodă întâlnită în cazul Zelenski sau alții(mai puțin Maia Sandu, care nu se potrivea pe profil și acuza nu ar fi fost credibilă din start).
După eliminarea lui Dmitri Kozak, rolul orchestrării ingerințelor în alegerile cu precădere în statele din spațiul post-sovietic a revenit prim adjunctului șefului administrației prezidențiale a lui Putin, Serghei Kiriyenko. Tot lui i-a revenit toată strategia privind războiul cognitiv-informațional și strategiile de campanie. Nou-creatul său Directorat Prezidențial pentru Cooperare și Parteneriate Strategice, acolo unde îl are drept adjunct pe Vadim Titov, a planificat întreaga campanie vizând alegerile parlamentare din Armenia și a vizat blocarea majorității pentru partidul lui Pahinyan, eliminarea premierului de la continuarea mandatului, și fragmentarea spațiului politic inclusiv la nivelul opoziției politice, mai lesne de controlat.
Campania a început din octombrie 2025, când toate canalele Telegram pro-Kremlin au început critica regulată și țintită, pe teme prestabilite și coordonate, împotriva lui Pashinyan și a partidului său. Țintele rețelei “Matryoshka” au fost cetățenii armeni nemulțumiți de întreaga clasă politică, adică circa 60% din populație, o țintă care a fost construită în timp de către componenta cognitivă a campaniei pe termen lung a Rusiei în Armenia – ca în alte numeroase state. Lipsa de încredere în lideri și în clasa politică au fost temele infiltrate și dezvoltate de către Moscova. Rusia a folosit nu o dată zvonuri false despre sănătatea lui Pashinyan, o întreagă campanie despre atacul la tradiție și “distrugerea codului cultural al Armeniei” de către premier, precum și peste 20 de video-uri false care întemeiau narațiunea că Pashinyan pregătește lansarea unui război împotriva Rusiei – altfel o perfectă aberație, Armenia neavând nici o frontieră directă cu Rusia, nici un interes și, desigur, nici o capabilitate militară să se lanseze în orice tip de aventură după eșecul din Karabakh.
Nu întâmplător, narațiunile au fost susținute public și de către Vladimir Putin, într-o formula de interdependență în care președintele rus susține marile teme și dă credibilitate falsurilor și, în egală măsură, se acoperă de promovarea virală a falsurilor în spațiul public pentru a le invoca drept sursă a propriilor evaluări de natură politică prezente în retorica sa. În plus, Putin ca exponent al războiului informațional, este cel care a susținut că Armenia ar pierde cel puțin 14% din PIB dacă ar părăsi Uniunea Economică Euro-asiatică, o perspectivă despre care nu s-a vorbit nici în campanie, nici în acțiunile premierului, din contra, acesta a subliniat foarte clar rămânerea în UEEA. De fapt, acțiunile de coerciție economică și comercială au avut efecte contrare, dincolo de presiunea exercitată, arătând nevoia de diversificare și subliniind cu precădere mai degrabă programul premierului decât dorința opoziției de a menține dependența de Moscova. Tot astfel cum perspectiva păcii și mai ales a implementării proiectelor de interconectare au fost mai prezente și mai credibile pentru armeni.
Susținerea Occidentului: UE, SUA vocal, Turcia și Azerbaidjan în fundal
Dacă Rusia s-a implicat direct în campanie inclusiv prin agresiunea la adresa spațiului public prin război cognitiv-informațional, Armenia și premierul Pashinyan au dobândit susținerea Uniunii Europene, a Statelor Unite explicit și, în subsidiar, pe cea a Azerbaidjanului – care-și dorește acordul de pace și continuarea dialogului și a reconcilierii – și a Turciei, care pregătește redeschiderea frontierei comune. Deja traversarea frontierei blocată în ultimii peste 35 de ani se poate face de către cetățenii străini, non-armeni, iar perspectiva este ca să ajungem și la relansarea relațiilor diplomatice între Erevan și Ankara.
La 26 mai, a sosit la Erevan, pe aeroport, pentru o scurtă vizită de circa o oră, Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, într-o escală între peregrinările sale, semnând trei documente, o Cartă a Parteneriatului Strategic SUA-Armenia, un cadru pentru coridorul de tranzit și un acord vizând mineralele critice cu omologul său, Ministrul de Externe armean Ararat Mirzoyan. Acordurile au consistență, nu sunt doar simbolice. Mai întâi, TRIPP, coridorul de 43 de kilometri alcătuit din cale ferată și drum care leagă Azerbaidjanul de excalva sa Nakhchivan prin provincia Syutnik, celebrul coridor Zangezur, denumit Trump astăzi, este punctul central al acordului de pace semnat de președintele Trump cu președintele azer Ilham Aliev și premierul armean Nicol Pahinyan la Washington, în august 2025.
Coridorul va fi administrat de către o companie americană și va permite traversarea fără vize și controale, menținând suveranitatea armeană asupra coridorului. Acordul subliniază intrarea majoră a SUA în Caucazul de Sud și articularea în realitate a intereselor Turciei, Azerbaidjanului și Organizației Statelor Turcice inclusiv din Asia Centrală, Armenia urmând să profite din taxele pe care le extrage din includerea pe coridorul mijlociu, singurul funcțional astăzi între China și Europa. Apoi Carta de Parteneriat Strategic include 4 acorduri deja semnate de către Trump și Pashinyan referitoare la securitate energetică, inteligență artificială, inovație în semiconductori și un parteneriat de capacity building.
Statele Unite își asumă să sprijine Armenia și Azerbaidjanul pentru a semna și ratifica acordul de pace inițiat, în limitele frontierelor convenite și delimitate prin Declarația de la Alma Ata din 1991, la desființarea URSS, deci pe frontierele statelor unionale de atunci. În plus, memorandumul vizând mineralele critice vizează prioritățile americane de a diversifica lanțurile de furnizare de metale rare și materiale critice dincolo de rețelele controlate de către Republica Populară China. Companiile energetice americane vor avea acces pe TRIPP cu tranzitul din Asia Centrală către Statele Unite. Nu e de mirare că, la 28 mai, Președintele Trump însuși a scris că susține total și pe deplin pe premierul Pashinyan pentru realegerea în această funcție ca urmare a alegerilor generale.
Vizita lui Rubio la Erevan a urmat primului summit UE-Armenia, la 4-5 mai la Erevan. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și Președintele Consiliului European, Antonio Costa, au semnat parteneriatul pentru conectivitate și au reafirmat investiții de 2,5 miliarde de euro pentru Armenia în cadrul Strategiei Global Gateway, alături de promisiunea de a sprijini Armenia în contracararea dezinformării în campania electorală. Iar Summitul Comunității Politice Europene care a urmat în mai, la Erevan, a marcat semnarea de către președintele Franței, Emmanuel Macron, a parteneriatului strategic bilateral cu premierul Pashinyan, în cadrul angajamentului său de a apăra Europa, cu paralelă explicită făcută cu alegerile din 2024 ale Maiei Sandu.
În plus, UE a sărit în ajutorul Armeniei cu un pachet de sprijin economic de 50 de milioane de Euro pentru a compensa restricțiile comerciale impuse de Rusia și a relaxa presiunea și constrângerile venite prin blocarea importurilor de diferite produse, după ce autoritățile ruse au decis să restricționeze importul în țară al legumelor și fructelor de pădure din Armenia, alături de flori, apă minerală și cognac. Și Azerbaidjanul a fost interesat de alegeri pentru a reuși să rezolve problema finală a Acordului de Pace, dependent de rezultat și de extragerea din Constituție a referirilor la Nagorno Karabakh. În timp ce Turcia, în ciuda absenței relațiilor diplomatice încă din 1990, a continuat și accentuat angajarea Armeniei prin pașii spre redeschiderea frontierelor, redeschiderea infrastructurii istorice de pe Podul Ani și explorarea reluării traficului pe linia Kars-Gyumri, în timp ce bunurile armene au intrat pe piața turcă prin Georgia.
Revitalizarea reflexelor de independență ale Armeniei față de Rusia
Armenia și-a regăsit aplombul și a optat pentru reintegrarea regională și profitul din traficul de bunuri și coridoarele de transport care să-i asigure baza independenței sale față de Rusia. Dacă Marea Strategie a sa a fost constituită din alianța cu Rusia și prezența rusă pe teritoriu, pentru a contracara izolarea sa regională cvasitotală – cu parteneriate stabile în Nord și în Sud, cu Georgia și într-o mare măsură Iranul, acesta fiind însă ținta sancțiunilor internaționale – acum opțiunea este accesul la piața europenă și perspectiva apartenenței la UE și, respectiv, reintegrarea regională cu Azerbaidjanul și Turcia.
Premierul Pashinyan și-a dorit o majoritate constituțională pentru multiple motive, în primul rând implementarea reformelor constituționale, apoi încheierea acordului de pace cu Azerbaidjanul și, nu în ultimul rând, normalizarea relațiilor cu Turcia și continuarea apropierii de UE. Pentru modificarea Constituției, sunt necesare două treimi din Parlamentul de minimum 101 deputați, despre care la ora aceasta nu se știe dacă există vreo posibilitate de a fi atins individual de către partidul lui Pashinyan sau într-o formă de alianță.
În Constituția creată după independență, pe baza realităților ocupării Nagorno Karabakhului și a altor 7 districte azere din jurul enclavei locuite de armeni, s-au introdus referiri la Karabakh pe care partea azeră le vrea îndepărtate înainte de semnarea acordului de pace. Dacă acordul prealabil din 2025 a fost semnat cu președintele Trump care a jucat rolul de mediator, finalizarea și trasarea finală a frontierei mutuale urmează să fie făcută. Premierul Pashinyan își dorește această soluționare, fixând inițial pentru mai 2026 redeschiderea rețelelor de tranzit prin Turcia către UE ca bază pentru integrarea economică viitoare cu vecinii săi, Turcia, Azerbaidjan, Georgia și Iran, fiecare cu specificul lui. Opțiunea sa a fost doar parțial îndeplinită.
Rezultatele la votul de duminică, 7 iunie au fost și urmare a cooperării, ca în cazul Republicii Moldova în urmă cu un an și cu doi ani, a tuturor statelor europene, a SUA și altor parteneri pentru a întări și sprijini alegerile libere și corecte din Armenia. Dar și Armenia însăși și-a asumat cu curaj, așa cum a făcut-o anterior Republica Moldova, partea sa de resonsabilitate privind salvgardarea integrității alegerilor. Și dacă în Republica Moldova problema majoră viza cumpărarea voturilor și transferurile ilicite de fonduri în bănci sub interdicție, pe carduri sau în criptomonede, în Armenia, principala amenințare a reprezentat-o operațiunea de manipulare a alegerilor și planificarea transportului votanților armeano-ruși care trăiau în Rusia pentru a altera rezultatele alegerilor.
Pe baza schimbului de intelligence cu terțe state și a propriilor informații, Armenia a blocat procedura cu ajutorul introducerii unei condiții obligatorii de antrenament într-o tabără militară timp de 25 de zile pentru orice cetățean armean care intră prima oară în țară, pe baza angajamentului constituțional al apărării statului și exercitării serviciului militar obligatoriu. Cetățenii de gen masculin care intrau în Armenia trebuia să treacă prin pregătirea de rezerviști obligatoriu la sosirea în țară, fapt ce i-a decurajat pe aceștia să ia banii rușilor și să vină să voteze în favoarea lor, mai ales că nu ar fi ajuns să voteze din rațiunea nevoii de satisfacere a serviciului pentru rezerviști.
În plus, adjunctul șefului staffului premierului – nu întâmplător echivalentul lui Kiriyenko de la Kremlin – Taron Chakhoyan, a lansat un avertisment public prin social media susținând, în plus, că orice pasager care vine din Rusia și față de care există suspiciunea că a acceptat mită în exeterior pentru a vota va primi imediat convocare pentru serviciul militar direct la aeroportul din Erevan sau se va confrunta cu anchete penale pentru luare de mită. Amenințarea, chiar dacă nu a fost aplicată vreodată, a constituit o descurajare credibilă și a distrus unul dintre instrumentele care trebuiau să aducă până la 100.000 de voturi la urne în țara cu 3 milioane de locuitori, alterând fundamental rezultatul alegerilor. Astfel rezultatul a fost corect și a menținut drumul occidental pro-european al Armeniei.
