Acord de cooperare SPP – ONU: Ofițerii de securitate ai Națiunilor Unite vor fi pregătiți în România în următorii doi ani

Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) şi Organizaţia Naţiunilor Unite au semnat acordul de cooperare, pentru următorii doi ani, privind pregătirea ofiţerilor de securitate ai ONU în cadrul Centrului de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate – SPP.

“Cursurile organizate la Bucureşti, în cadrul Centrului de Excelenţă, sunt coordonate de ofiţeri – instructori SPP, acreditaţi internaţional, care au executat misiuni sub egida ONU”, informează un comunicat al SPP remis Agerpres.

În baza acestui acord, care a debutat în urmă cu 9 ani, pe durata a peste 27 de cursuri, au fost pregătiţi în România aproape 400 de ofiţeri de protecţie ONU.

Instructorii SPP au asigurat protecţia demnitarilor ONU în teatrele de operaţii din Afganistan, Sudan, Sudanul de Sud, Siria, Republica Centrafricană şi Libia, reuşind să îndeplinească cu succes fiecare misiune, precizează sursa citată.

În cadrul Centrului de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate – SPP sunt pregătiţi şi ofiţerii de protecţie din alte ţări partenere ale României. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare