Eurodeputatul Adina Vălean (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European (ITRE), prezidează primele negocieri interinstituționale ale comisiei de specialitate din acest mandat, care se vor concentra pe dosarul privind noi standarde pentru etichetarea pneurilor, potrivit unei postări pe Facebook.
,,În această dimineață prezidez primele negocieri interinstituționale ale Comisiei de Industrie din acest mandat. Împreună cu Președinția Finlandeză a Consiliului UE, reprezentată de ambasadorul finlandez Minna Kivimaki, și Comisia Europeană reprezentată de Directorul General DG ENER, Ditte Juul Joergensen, vom stabili noi standarde pentru etichetarea pneurilor”, transmite Adina Vălean.
Președintele Comisiei ITRE punctează faptul că ,,acesta este un dosar extrem de important pentru industria europeană a anvelopelor, aflată într-o concurență acerbă cu producătorii asiatici, dar și pentru protejarea consumatorilor împotriva produselor neconforme sau de proastă calitate”.
Adina Vălean (PNL, PPE) este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. În noua legislatura, Vălean este singurul român președinte al unei comisii parlamentare, Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE).
Aceasta a ocupat poziția de vicepreședinte al PE în perioada 2014-2017. Eurodeputatul a fost în perioada 2017-2019 primul român președinte al unei Comisii a Parlamentului European, cea pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară.
Adina Vălean a fost aleasă ”Europarlamentarul Anului 2015” la categoria Energie și a fost inclusă de Politico Europe în lista celor mai influenți 40 de membri ai Parlamentului European.
De asemenea, de curând, Adina Vălean a fost inclusă în topul celor mai influenți eurodeputați pentru activitatea sa din Parlamentul European, fiind al patrulea cel mai influent membru al instituției europene, potrivit unui top al celor mai puternici 100 de eurodeputați realizat de VoteWatch Europe.




